Universitatea din Oradea are musafiri: foşti rectori europeni, membri ai Asociaţiei Universităţilor Europene (EUA), efectuează săptămâna aceasta a doua parte a evaluării instituţionale obligatorii. Vizita face parte din evaluarea la care Universitatea s-a supus într-un proiect finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării Dezvoltării şi Inovării, dat fiind că Legea Educaţiei Naţionale obligă toate universităţile să fie evaluate de un organism din exteriorul României.
În cadrul evaluării, membrii EUA verifică procesele care definesc activitatea Universităţii: managementul, procesele de bază, adică educaţie şi cercetare ştiinţifică, şi procesele suport, precum resursele umane. Acestea au fost verificate parţial şi în prima vizită, care a avut loc în decembrie. În plus, acum universitarii europeni verifică şi evoluţia proceselor de manangement şi educative la Universitatea orădeană. De asemenea, vizitează facultăţile şi centrele de cercetare orădene şi au întâlnirii cu comunitatea academică, profesori şi studenţi deopotrivă.
După această a doua vizită, care ţine până miercuri, EUA va elabora şi un raport final al evaluării, care va arăta starea instituţiei, va indica problemele depistate, precum şi propuneri de îmbunătăţire.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.