Aproximativ 6.000 de elevi bihoreni dau, luni, prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la limba şi literatura română.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, în judeţ sunt 24 de centre de examinare şi toate sălile din aceste centre sunt supravegheate video. "În fiecare sală este cel puţin o cameră de supraveghere. În unele săli sunt câte două", a declarat, luni, Damian pentru BIHOREANUL.
Între 8 şi 21 iunie, elevii bihoreni au susţinut probele de competenţe ale Bacalaureatului, la care, pentru a promova, n-au trebuit decât să se prezinte.
Marţi, elevii bihoreni vor susţine examenul scris la limba maternă şi pe 3 iulie cel obligatoriu a profilului. Proba scrisă la alegere a profilului şi specializării se va da pe 5 iulie, iar rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12. Tot în aceeaşi zi, până la ora 16, se vor putea depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 9 şi 11 iulie, iar afişarea rezultatelor finale pe data de 12 iulie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.