URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Noiembrie 2013, 16:21

Elevii romi din Tămaşda, educaţi să rămână în şcoală (FOTO)

Elevii romi din Tămaşda, educaţi să rămână în şcoală (FOTO) Elevii romi din Tămaşda, educaţi să rămână în şcoală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Profesorii din Tămaşda, comuna Avram Iancu, şi satul clujean Cămăraşu, ambele localităţi cu elevi majoritari de etnie romă, caută împreună soluţii ca şcolarii lor să nu abandoneze cursurile, să nu chiulească şi să nu se căsătorească timpuriu.

Printr-un parteneriat încheiat între cele două şcoli, dascălii şi-au stabilit un calendar de activităţi pentru întreg anul şcolar, ca să identifice cele mai bune soluţii pentru problemele specifice elevilor romi. Primul pas a fost făcut vineri, când profesori şi elevi clujeni au "descins" în Tămaşda.

După ce dascălii au dezbătut, la o masă rotundă, problemele elevilor romi, şcolarii s-au delectat cu confecţionarea şi pictarea de ornamente de Crăciun, respectiv a unor brăţări şi cercei. Pentru elevi a fost o bună ocazie să se împrietenească, astfel ca pe viitor să-şi dorească să se revadă.

Proiectul celor două şcoli, intitulat "Gelem, Gelem" (în rromani "Am mers, am mers", titlul imnului romilor), este în responsabilitatea directoarei Şcolii Gimnaziale nr. 1 Avram Iancu, Teodora Marţi, şi coordonat de profesoara de rromani Daniela Roxin, alături de dascălii Cecilia Magda, Ionatan Vinter şi Gavril Heredea. Din partea şcolii clujene, responsabili sunt directorul Prunariu-Bagoşi Felician şi profesorul de rromani Casian Lăcătuş. Finanţarea proiectului se face din bugetele proprii ale şcolii, dar şi cu sprijinul primarul din Avram Iancu, Teodor Matica.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON