Senatul Univeristăţii din Oradea a primit o cerere mai puţin obişnuită. Rectorul Cornel Antal, care mai ocupă această funcţie până la finalul lunii martie, a trimis o solicitare senatorilor, cerând să fie cercetate acuzele lansate de liderul sindical Gheorghe Ionescu, totodată fostul său contracandidat la alegerile pentru conducerea Universităţii.
Acuzele şi denigrările s-au bazat, zice Antal, doar pe bănuieli, însă s-au materializat în plângeri şi sesizări făcute de Ionescu la Consiliul Naţional de Etică, Poliţia Municipiului Oradea, chiar şi în instanţă.
În documentul trimis, Antal cere Senatului să înfiinţeze o comisie care să ancheteze dacă şi-a plagiat sau nu teza de doctorat după tezele lui Marcel Roşca şi a lui Antics Miklos, dat fiind că liderul sindical a lansat această acuză, de altfel cea mai gravă care i se poate aduce unui cadru didactic universitar.
Antal mai cere Senatului să întocmească o listă cu toate persoanele care au beneficiat de concediu fără salariu din 1 octombrie 2010 până în prezent, dar şi a universitarilor care s-au dus la clinica din Ingolstadt din 2009 până acum. Asta, fiindcă Ionescu susţine că Antal s-a dus la Ingolstadt, unde lucrează soţia lui, pe banii Universităţii.
De asemenea, rectorul mai cere Senatului să verifice statutul proprietăţilor imobiliare ale Universităţii, inclusiv al apartamentelor de serviciu, dar şi lista persoanelor angajate la Centrul de Cercetări în Geotermalism, cu data angajării, retribuţia lunară şi sursa de finanţare.
Potrivit preşedintelui Senatului, Sorin Curilă, cererea lui Antal nu va fi analizată de senatori. "S-a luat decizia ca solicitarea să fie transmisă Comisiei de Etică", a declarat Curilă.
Gestul lui Antal vine după ce, aşa cum şi BIHOREANUL a arătat, liderul sindical Gheorghe Ionescu l-a reclamat pe rector la Poliţie şi la Ministerul Educaţiei, în timp ce Antal, la rândul său, a făcut, în calitate de rector, mai multe sesizări care-l vizau, direct sau indirect, pe Ionescu.
Citeşte mai multe despre acuzele dintre cei doi în articolul: "Doi candidaţi pătaţi"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.