URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 30 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Iulie 2010, 17:50

Admiterea la liceu s-a încheiat, peste 700 de locuri au rămas neocupate

Admiterea la liceu s-a încheiat, peste 700 de locuri au rămas neocupate Specializarea Electronică automatizări a Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Oradea a avut 90 de locuri disponibile, însă doar 35 au fost ocupate

Începând de joi, 4.937 de elevi bihoreni absolvenţi de gimnaziu se pot considera liceeni. Asta pentru că ei au fost repartizaţi la un loc într-unul din liceele din Bihor. Totuşi, 22 de şcolari nu au fost repartizaţi pentru că fie nu au obţinut note de trecere la examene, fie au absentat, deşi se înscriseseră.

Astfel, 57 de şcoli bihorene au rămas cu un total de 764 de locuri libere. Cele mai multe le are specializarea Electronică automatizări a Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Oradea, unde din 90 de locuri disponibile, 55 au rămas neocupate. Cele mai puţine locuri disponibile le are specializarea Ştiinţe ale Naturii a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu din Oradea, unde mai este un singur loc din cele 30 puse la bătaie. Tot cu puţine locuri este şi profilul de Matematică-Informatică a Grupului Şcolar Vasile Voiculescu din Oradea (2 disponibile din 30) şi cel de Turism şi alimentaţie a Colegiului Tehnic Andrei Şaguna din Oradea (2 din 30). Situaţia este una prevăzută, deoarece şcolile din Bihor au înfiinţat mai multe clase decât numărul de absolvenţi din judeţ.

Cei mai buni elevi din Bihor s-au dovedit Luana Letiţia Sirca (Colegiul Naţional Emanuil Gojdu), Mircea Ioan Ciuciu (Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Oradea) şi Carmen Mirela Herlas (Şcoala cu clasele I-VIII nr. 11 Oradea), fiecare dintre ei intrând la liceul cu media 9,99.

Cei 22 de elevi nerepartizaţi mai au o şansă în august, după ce vor mai susţine o dată şi examenele. Clasele care nu vor îndeplini minimul de elevi vor fi comasate.

Vezi lista locurilor libere la liceu în galeria de documente!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4612 RON
  • 1 EUR = 4.976 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON