Membrii asociaţiei au anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că demarează selecţia celor 10 elevi bihoreni care vor primi lunar 100 de lei din partea ONG-ului, de-a lungul anului şcolar. Bursele sunt destinate exclusiv elevilor de liceu care au în precedentul an şcolar media generală cel puţin 8, iar media la purtare 10.
Elevii care se consideră eligibili pentru a primi bursa trebuie să-şi trimită dosarele prin poştă, între 1 şi 16 noiembrie, la Oficiul Poştal Oradea 9, Căsuţa Poştală 84, Oradea, Bihor. Rezultatele selecţiei vor fi anunţate la începutul lunii decembrie.
Felicitând asociaţia pentru modul în care se implică în viaţa elevilor bihoreni, inspectorul şcolar general Daniel Negrean a precizat că bursele sunt binevenite, în contextul în care liceenilor nu li s-au mai decontat banii de navetă de la jumătatea lunii noiembrie din 2012, ceea ce ar putea duce la abandon şcolar crescut.
"Este nevoie de implicarea asociaţiilor în învăţământ", a declarat Negrean, felicitând întreaga echipă de proiect din care face parte fostul inspector şcolar general Ioan Şereş şi profesorii Crina Dobocan, Stela Tăut, Valerica Bunica, Pavel Elena şi Raluca Şereş.
Banii din care se plătesc bursele au fost adunaţi la activităţi ale ONG-ului, dar şi cu sprijinul firmei Benvenuti şi a mai multor judecători de la Curtea de Apel Oradea.
Cu ajutorul partenerilor săi, Pro Bambini a mai reuşit la începutul acestui an şcolar să pregătească 61 de ghiozdane pline cu rechizite pentru elevi sărmani din Chijic, Vadu Crişului ori Drăgeşti, dar şi să trimită caiete şi alte obiecte necesare şcolii elevilor din Budureasa.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.