URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 August 2013, 14:21

Selectiv... pe sărite: Cum se colectează corect deşeurile reciclabile?

Selectiv... pe sărite: Cum se colectează corect deşeurile reciclabile? AŞA DA! Chiar dacă le este puţin mai incomod, orădenii care stau la bloc trebuie să se obişnuiască să arunce deşeurile reciclabile bucată cu bucată. Nu pentru că RER Ecologic Service ţine să le îngreuneze viaţa, ci pentru că doar aşa există certitudinea că în containerele cu capac galben nu ajung şi deşeuri menajere
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Colectarea selectivă a deşeurilor pare că a ajuns într-un impas. Încercarea RER Ecologic Service de a-i determina pe cetăţeni să adune în containerele cu capac galben numai deşeuri ce pot fi reciclate, prin închiderea capacelor acestor recipiente şi decuparea unor fante pe care nu intră decât câte un obiect o dată, se poticneşte în comoditatea orădenilor.

Ca să nu arunce deşeurile reciclabile bucată cu bucată, orădenii preferă să le abandoneze în containerul destinat deşeurilor menajere. Aşa că recipientele destinate fracţiei uscate rămân goale, iar cele pentru menajer se umplu peste măsură...

Cu un scop clar

Când au observat că nu toţi orădenii ţin cont de colectarea selectivă şi aruncă deşeurile la întâmplare în primul recipient care le iese în cale, fără să ţină cont că este destinat fracţiei uscate sau celei umede, angajaţii RER Ecologic Service au modificat toate containerele cu capac galben de la blocuri.

02 Gabriela Malinas.jpgRecipientele au acum două fante, una dreptunghiulară şi una rotundă, şi stau în ţarcuri întoarse cu balamalele spre fereastra prin care cetăţenii aruncă deşeurile, astfel încât să nu mai poată fi deschise. "Scopul nostru a fost să-i determinăm pe orădeni să arunce prin aceste fante numai deşeurile reciclabile, nu şi saci cu deşeuri menajere, adică să nu poată amesteca fracţia umedă cu cea uscată", explică Gabriela Mălinaş (foto), directorul general marketing-economic al operatorului licenţiat de salubritate.

Orădeni fără răbdare

Altfel spus, cetăţeanul care adună acasă deşeurile reciclabile într-un sac şi coboară cu el în faţa blocului e invitat să arunce separat fiecare PET, doză de aluminiu, sticlă ori hârtie. Numai că orădenii nu prea fac asta, dovadă fiind că, de când au apărut fantele, au scăzut mult cantităţile de deşeuri reciclabile din containerele cu capac galben. "Cetăţeanul nu are răbdare să arunce deşeurile pe rând şi, chiar dacă acasă a adunat fracţia uscată separat, preferă la final să arunce tot sacul în containerul cu capac negru, destinat deşeurilor menajere", reclamă Mălinaş.

Mai mult, unii cetăţeni nici nu se mai obosesc să arunce sacul într-un alt container, ci îl lasă pe capac ori pe jos, iar gunoaiele ajung apoi să fie împrăştiate pe stradă de câini sau de vânt. În aceste condiţii, reprezentanţii RER Ecologic Service fac un apel către orădeni, rugându-i să respecte regulile simple ale colectării selective.

Reciclare sau amendare

02 Monica Ambro.jpgReprezentanţii operatorului de salubritate îi asigură pe cetăţeni de utilitatea gestului lor. Toate deşeurile reciclabile adunate din containerele cu capac galben, chiar dacă PET-urile sunt amestecate cu hârtii, de pildă, iau drumul reciclării, la fel ca şi reciclabilele adunate separat în igluurile din oraş. "Noi transportăm întreaga fracţie uscată colectată în Oradea la staţia de sortare a deşeurilor, unde acestea sunt separate în funcţie de tipul lor", subliniază Gabriela Mălinaş.

Când îşi aruncă gunoaiele, orădenii trebuie să ţină cont şi de faptul că regulamentul de salubritate al municipiului îi obligă să colecteze selectiv şi prevede amenzi pentru cei care nu o fac. "Amenzile sunt cuprinse între 2.000 şi 2.500 de lei", precizează Monica Ambro (foto), purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Oradea. Anul acesta, 7 orădeni au şi fost amendaţi de poliţiştii locali pentru că nu aruncau separat gunoaiele. O sancţiune substanţială, ce poate fi atât de simplu evitată...


Vocea străzii

Credeţi că sunt eficiente fantele realizate pe capacele containerelor destinate colectării selective, ca deşeurile reciclabile să nu poată fi amestecate cu cele menajere?

02 Marius Poinar.jpgNu e o idee bună, pentru că acum oamenii lasă gunoaiele lângă container. Cred că mai bine ar fi dacă ar rămâne capacele deschise.
Marius Poinar, 44 de ani, funcţionar public (foto)

02 Florina Piscaran.jpgE bine că au făcut fantele, că aşa ştim că în container ajung doar PET-uri sau hârtii. Înainte să decupeze capacele, oamenii aruncau laolaltă gunoaiele.
Florina Pişcăran, 26 de ani, casnică (foto)

Este o idee bună, pentru că trebuie să învăţăm să colectăm selectiv. Însă trebuie să li se explice oamenilor mai bine ce trebuie să facă.
Daniel Sabău, 21 de ani, student

02 Loredana Fanatean.jpgMi se pare mai bine aşa, chiar dacă nu e foarte comod. Însă ar trebui puse nişte afişe, că oamenii nu ştiu de ce este capacul închis.
Loredana Fănăţean, 30 de ani, muncitoare (foto)

O idee foarte bună, pentru că boschetarii nu mai pot răscoli gunoaiele. Dar ar fi şi mai eficient dacă toate containerele ar fi închise în ţarcuri.
Călin Andor, 41 de ani, şofer

Nu e bine că sunt închise, căci nu e la îndemână să arunci bucată cu bucată. Eu o fac, dar alţii, fără bun-simţ, nu. Şi aşa se adună gunoaie pe jos.
Valeria Negrău, 45 de ani, confecţioner

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
ha ha ha
NU NE INTERESEAZA COLECTARE SELECTIVA!!!! Care parte nu ati inteles-o? Pentru ce mai platim firma de salubritate? Pe langa ca le dam bani sa ne ia gunoiu si fac ce vor cu ei ce sa mai facem ? Le este asa lene sa il selecteze ei ? Aici cineva ia spaga sa faca presiune pentru rahatu asta de selectare pentru ca se fac bani frumosi, mai ales cand totu vine servit pe tava. In restu oraselor din tara nici la pix nu ii doare de treaba asta. AAA SI BANII DIN RECICLABILE MERG IN UNGARIA , NU RAMAN IN ROMANIA (S.C ECOBIHOR = KEVIEP MAGHIAR)
Postat 08 August 2013, 21:06 de Emilut din Romania
colectare PET uri
Dragi conducatori al acestui oras frumos, va invitam sa faceti centre de colectare ca si in tarile UE, unde daca arunci un pet primesti 1cent sau ceva de genul.Faceti centre de colectare si o sa vedeti cum sta romanul la coada, numai sa primeasca bani.Din pacate pe Oradeni nu ii doare niciunde de colectarea voastra atata timp cat noua nu ne iese nimic iar voi va imbogatiti....
Postat 08 August 2013, 19:27 de oradean
Cetatean
Sunt de acord cu selectarea deseurilor. Dar, pe principiul democrat, noi ajutam la reciclare, ei ne scad preturile pentru ca ii ajutam.
Postat 08 August 2013, 16:03 de Un
deja este clar
Dupa problema cainilor urmeaza solutia pentru oameni. Sunt curios cand vor iesi oradenii pe strada.
Postat 08 August 2013, 16:00 de lan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON