URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
03 Februarie 2012, 15:14

RER face educaţie... 3D

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se spune, şi pe bună dreptate, că o imagine face cât o mie de cuvinte. Acest lucru a fost înţeles şi de RER Ecologic Service, care foloseşte un nou "instrument" pentru educarea orădenilor în chestiunea colectării selective a deşeurilor.

De mai bine de o săptămână, orădenii pot vedea prin oraş două utilaje ale RER "utilate" cu autocolante 3D. Pe părţile laterale ale autospecialelor a fost aplicat câte un autocolant imprimat pe folii speciale, rezistente la intemperii, cu desene care arată în perspectivă cum trebuie sortate deşeurile, mai precis că hârtiile, sticla, plasticul şi metalul trebuie colectate separat de deşeurile menajere.

Efectul 3D al autocolantelor se observă cel mai bine de la o distanţă de circa 5 metri de utilaj, privitorul având impresia că în utilaj chiar se află nişte rafturi pe care sunt puse separat deşeurile. Alături de acest desen stă şi sloganul RER Ecologic Service, "Suntem parteneri pentru un oraş curat!".

Utilajele "desenate" 3D sunt o noutate absolută pentru Oradea, ele fiind realizate după modelul celor aplicate de operatorul de salubritate din Timişoara, Retim Ecologic Service, firmă ce face parte din acelaşi concern german ca şi RER Ecologic Service.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
trist
Companie comunista, cu iz de ipocritism! Î-mi pare foarte rău dar faptul că RER înscripționează două mașini nu reprezintă nimic pentru mine. În primul rând colectarea selectivă din Oradea este una pe doua fracțiuni, iar cea ce promovează ei pe mașini este pe 4 fracțiuni.....vreau să văd containere în patru culori.......și vreu să am convingerea că RER le și colectează separat și nu le aruncă la gunoi, ci le reciclează.....după aceea vorbim...până atunci RER reprezintă pentru mineun ultim schemoșat pulover de pe vremea lui Ceau.....
Postat 05 Februarie 2012, 00:35 de gavril
degeaba
Degeaba isi cosmetizeaza masinile, daca la colectare sunt deficitari. Am contract cu ei de ridicare de deseuri selective si daca nu-i suni nu vin sa le ridice, uneori si daca-i suni nu ajung
Postat 04 Februarie 2012, 09:40 de Zolo
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6263 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON