URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Iulie 2013, 15:07

Oradea ieri, Oradea azi: Cum trebuia să arate cartierul Ioşia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1974. Planuri pentru Ioşia

În epoca Ceauşescu, Oradea a trecut printr-un amplu program de construcţii şi sistematizare, în urma căruia au fost ridicate cele mai multe din cartierele de blocuri ale oraşului. Nu toate planurile au fost puse, însă, în aplicare.

Într-un articol publicat în 1974 de cotidianul Crişana, arhitectul Tiberiu Lantos, angajat al Institutului de Proiectări al judeţului Bihor, scria despre "prefigurarea viitoarei înfăţişări a Oradiei" arătând că în vechea Ioşie ar urma să se construiască un cartier de locuinţe întins pe 40-50 hectare, cu spaţii semnificative pentru odihnă şi agrement. Arhitectul a propus construcţia a numeroase blocuri "în scară", de la blocuri cu două etaje la imobile cu 12 etaje, care ar fi trebuit să găzduiască zeci de mii de orădeni.

De asemenea, cartierul urma să aibă o sală de cinema cu 600 de locuri, două şcoli, o creşă, un cămin şi cabinete medicale, plus un lac, pistă de atletism, terenuri de tenis, baschet şi volei, ştrand, popicărie, autodrom, sală de sport, patinoar artificial, bază nautică pe malul Crişului, complex comercial şi zonă de jocuri mecanice.

03 strand.jpg2013. Complex medical şi SPA

În loc să fie transformat conform planului lui Lantoş de la mijlocul anilor 1970, Ioşia a rămas una din cele mai liniştite zone ale oraşului şi doar o mică parte din planurile arhitectului a devenit realitate.

Ştrandul a fost construit, la fel şi sala de sport, însă blocurile nu s-au făcut în trepte, iar lacul artificial, patinoarul, baza nautică, sala de jocuri şi cinematograful nu s-au făcut deloc. Principalele puncte de atracţie ale cartierului sunt arena sportivă Antonio Alexe şi ştrandul.

Dacă Sala Sporturilor atrage continuu orădenii prin meciurilor de baschet şi târgurile pe care le găzduieşte, ştrandul e frecventat cel mai mult de pensionarii dornici să se scalde în bazinele cu apă geotermală.

Municipalitatea ar vrea, însă, să schimbe această situaţie. De doi ani, Primăria a pus pe hârtie proiectul Geo Sana Dome Ioşia, pentru transformarea ştrandului în centru medical şi SPA, cu bazine dotate cu tobogane, astfel încât clienţii complexului să se poată relaxa, dar şi distra. Deocamdată proiectul este în aşteptare, urmând să fie depus în viitoarea sesiune de finanţare cu fonduri europene.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON