URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 August 2013, 18:02

Metropolă fără maidanezi: Ce cred primarii despre decizia lui Bolojan de a extinde microciparea în Zona Metropolitană

Metropolă fără maidanezi: Ce cred primarii despre decizia lui Bolojan de a extinde microciparea în Zona Metropolitană ORAŞ FĂRĂ CÂINI. Convins că mulţi câini vagabonzi din Oradea ajung aici abandonaţi de prin satele din jur, primarul Ilie Bolojan vrea ca şi localităţile vecine să adopte strategia de microcipare şi sterilizare pusă în practică în municipiul reşedinţă de judeţ, prin care fiecare patruped primeşte un număr unic de identificare, iar maidanezii ajung, fără excepţie, în adăpost
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Demarat de mai puţin de-o lună în Oradea, programul de microcipare şi sterilizare a câinilor cu stăpâni devine unul metropolitan. Primarul Ilie Bolojan şi-a propus ca la 1 ianuarie 2016 Oradea să fie un oraş fără câini comunitari, iar pentru a atinge acest obiectiv este decis să ajute primarii comunelor vecine să implementeze un program de ţinere sub control a câinilor.

Concret, Primăria Oradea va duce gratuit la adăpostul Grivei câinii comunitari de pe uliţele satelor din jur şi le-a oferit primăriilor vecine modelul regulamentului aplicat deja în municipiu. Altfel spus, mură-n gură, numai să vrea să facă ceva...

Recensământ în premieră

După cum se ştie, luna trecută a debutat la Oradea primul recensământ canin, în cadrul căruia medici veterinari şi angajaţi ai Primăriei iau la pas toate străzile oraşului, pentru identificarea câinilor cu stăpâni. Gratuit, fiecărui patruped i se introduce sub piele un cip cât un bob de orez ce conţine numele şi adresa proprietarului.

După ce microciparea se va încheia, va începe a doua etapă a programului municipalităţii: sterilizarea. Toţi stăpânii sunt obligaţi să îşi sterilizeze câinii, excepţie făcând doar animalele bolnave ori cu certificat pedigree, care demonstrează că se înmulţesc controlat. Orădenii ai căror câini nu se încadrează în aceste categorii, dar nici nu doresc să-şi opereze animăluţele, vor plăti anual o taxă specială de 100 lei. Pentru cei care acceptă să-şi sterilizeze patrupedul de către unul din medicii care au contract cu Primăria, municipalitatea le subvenţionează jumătate din costul operaţiei şi, astfel, vor plăti doar 100 lei.

Ca să se asigure că pe străzile oraşului nu apar noi câini, primarul Ilie Bolojan le-a propus omologilor săi din Zona Metropolitană Oradea să preia modelul de regulament aplicat în municipiu. În baza acestui parteneriat, Administraţia Domeniului Public va ridica gratuit maidanezii de la sate şi îi va duce în adăpostul Grivei, iar primarii rămân cu grija de a "manageria" câinii cu stăpân.

Microcipare rurală

01 Dumitru Togor.jpgEdilii din comunele Ineu, Oşorhei şi Sânmartin au fost deja de acord cu propunerea lansată de Bolojan şi au decis să aplice regulamentul până cel târziu în ianuarie 2014, chiar dacă nu ca la oraş. "După discuţia cu Bolojan, am şi adoptat o hotărâre de Consiliu Local care prevede că vom face crotalierea câinilor, ca la bovine şi ovine, pentru că microciparea este mai scumpă", explică primarul din Ineu, Dumitru Togor (foto).

De la finalul lunii august, medicul veterinar al comunei va umbla din curte în curte şi va inventaria fiecare câine, aplicându-i o crotalie cu număr unic de identificare. După ce acţiunea se va încheia, toţi câinii "nemarcaţi", adică fără stăpân, vor fi predaţi adăpostului Grivei. "Vom duce la adăpost şi câinii cu crotalii pe care îi găsim liberi pe străzi şi pe care stăpânii refuză să-i ţină în curte. Dacă vor dori, proprietarii îi vor putea recupera de acolo". Pentru anul viitor, edilul ia în calcul şi o acţiune de sterilizare a câinilor din comună. "Nu ştim însă câţi bani vom putea aloca pentru sterilizare", zice Togor.

De acord cu implementarea unui regulament de control al câinilor au fost şi primarii din Paleu şi Borş, care şi-au stabilit termenul limită ianuarie 2015, şi cei din Nojorid şi Sântandrei, până în 2016.

Ridicaţi în 24 de ore...

În paralel cu acţiunile edililor de la sate, ADP va intensifica acţiunea de strângere a maidanezilor de pe domeniul public al Oradiei. Zilnic, între orele 8 şi 18, trei echipe de hingheri adună câinii comunitari, tratând cu prioritate sesizările. "Orădenii care văd câini abandonaţi pe domeniul public pot suna la numărul de telefon 0733.055.540, iar ADP îi va ridica în cel mult 24 de ore", garantează Liviu Andrica, directorul ADP Oradea.

Câinii vor fi duşi în adăpostul Grivei, unde vor fi cipaţi şi sterilizaţi în aşteptarea adopţiei. Adăpostul are o capacitate de circa 450 de locuri, dintre care sunt ocupate circa 300. Conform evidenţelor, lunar, din adăpost sunt adoptaţi circa 60 de câini. Alţi 60 au fost adoptaţi de orădeni cu păstrarea în adăpost, fiind vizitaţi în weekend de proprietarii lor de la distanţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
rusine
in baile 1 Mai sunt o groaza de caini maidanezi ,care nu fac decat sa sperie turistii si de ce sa n-o spunem ,o rusine pt statiune!se vede treaba,cat ii intereseaza pe edili problemele comunitatii!
Postat 13 August 2013, 08:16 de mira
cip caine propriu
unde pot implanta cip cainelui meu, un mops de 2 ani? cat costa? mentionez ca locuiesc in centru, aproape de parcul 1 decembrie. cum se procedeaza pt pasaport?
Postat 12 August 2013, 23:17 de cret m
SA AUZIM DE BINE
Cred ca ar fi foarte bine ca primaria sa-si duca la bun sfirsit proiectul cu ciini ,si Oradea s-a intre in rindurile oraselor civilizate din Europa iar cei care nu au avut de suferit si vorbesc numai prostii s-a ia ciini acasa la ei si sa-i ingrijesca
Postat 12 August 2013, 16:38 de un conducator auto
Primarii se distrează pe tăcute !?!
Primarii din zona cu pricina au început să râdă pe la spatele preşedintelui marelui cartier redenumit "Bolojan Area Zero". Acum însă e prea târziu, căci puteau spune stop în 2008, când le era mult mai uşor să îi spună "duuut-e dreeeacului ... " !?! O situaţie simplă de gestionat a ajuns să fie dezbătută de parcă maidanezii sunt de origine extraterestră şi, pe cale de consecinţă, nu ar fi aplicabilă nici o reglementare. Poate că din 2016 Bolojan o să plece în parlament, dacă nu cedează psihic până atunci, ca să-i enerveze pe alţii şi lăsând orădenii în treaba lor.
Postat 12 August 2013, 14:38 de Carp III
maidanezii umani
Preocuparea pentru maidanezi face uitata o problema mult mai mare, OAMENII STRAZII, cei ce ravasesc gunoaiele prin cartiere, dorm pe banci in parc si se bat la colt de strada pentru o bucata de paine. Au devenit tot mai multi iar o simpla plimbare prin centru ... culmea chiar pe langa primarie sau pietonala nu se mai poate face in liniste. Numarul lor alarmant in ultimul an este trecut cu vederea de primaria lui Bolojan. Nu sunt importanti sau se asteapta ca acestia sa se curete singuri cu spirt fara ca primaria sa aibe costuri cu ei. Acesti oameni trebuie ajutati de autoritati cu adapost nu sa doarma pe strazi si sa ne sperie copii sau sa ne dea in cap de foame in curand. Un fapt evident este ca la maidanezi sunt interese... cabinete si medici implicati, comisioane grase in timp ce la oamenii strazii nu pica nimic pentru ca nu le poti pune cipuri:)
Postat 12 August 2013, 11:56 de Bogdan
@eugenia
Cel mai probabil e vorba de Ildiko Teger. Toti cei muscati de caini ar trebui sa se organizeze intr-o asociatie care sa dea in judecata statul roman, autoritatile locale si ONG-urile maidanofile, pe persoana juridica si in egala masura pe persoana fizica pe toti istericii astia care sustin pastrarea cainilor pe strada si ii hranesc. Dati-i in judecata la forurile europene, acuzati-i de terorism si de incalcarea dreptului fundamental al omului la siguranta si la o viata intr-un mediu sanatos si poate asa va mai avea si tara asta o sansa.
Postat 12 August 2013, 11:46 de Ham-Ham
am facultate
urmeaza protest la statuia sf. ladislau organizat de asociatia muscatilor de caini , pentru continuarea strangerii cainilor
Postat 12 August 2013, 10:53 de heghedus lia
matracuca
Am fost muscata anul trecut in Felix de un ditamai dulaul negru cu pete albe. Vreau sa stiu cine a solicitat eliberarea cainelui care m-a muscat , intrucat acesta este din nou pe strada ? As vrea sa aflu numele a doua doamne care mi s-a spus ca au facut mare circ la adapost ca sa elibereze cainele . Acest caine recent a muscat un batran care si-a mai si rupt mana in cadere . Vreau sa depun plangere penala daca aflu numele celor care au cerut eliberarea cainelui.
Postat 12 August 2013, 08:49 de eugenia
CSM -ul pe ea
Stiti la presiunea cui Curtea Constitutionala a blocat aplicarea eutansierii cainilor comunitari dupa expirarea celor 7 zile de stat in adapost ? Ia ghiciti si aflati pe banii cui raman cainii toata viata in adaposturi .
Postat 12 August 2013, 08:43 de veres
pentru Zoom
ma mir ca nu-ti crapa obrazul de rusine . Stii cat se cheltuie cu adapostul de caini din Oradea pe zi : cel putin 500 de euro / zi . Chiar nu mai stii cati caini erau pe strazi ? Calcai pe ei acum 7-9 ani. Stii ca daca erau muscati doar 2 oameni / zi , tratamentul celor 2 oameni costa statul roman 200 de euro ? Afla ce insemna pe an . Stii ce inseamna cosmar noaptea dupa atacul canin ? Si asta costa . Ia mai taci din gura de necioplit / necioplita .
Postat 12 August 2013, 08:40 de zoomica
Sperante desarte !!
ine si randul lui Bolovan la castrat @!!! Cat de curand !!! Spera ca " cu castrarea cainlor castiga alegerile ??? se inseala !!!!
Postat 11 August 2013, 23:39 de scortosul
,,...garantează Liviu Andrica, directorul ADP Oradea"
Nea ilie, cat il mai tii șăf pe puscariabilul asta de Mengele, pardon, andrica liviu ?! Sau asa e la penali, pana nu intra in puscarie ramane senator, deputat, ministru, director, primar...?! Citesc si incep sa inteleg de ce 80% dintre primari sunt incompatibili : pt. ca sunt niste tembeli, cam ca si cei care i-au ales ! Nu pot lega doua cuvinte, nu se pot exprima coerent !
Postat 11 August 2013, 16:01 de pinonel
fiecare cu javra lui
Pentru Oradea, in special zonele de blocuri, metoda ADP este buna. Ce te faci insa cu cainii din zonele de case? Dar cu comunele invecinate ce aveti? Am la casa de la tara un metis, pentru paza si sobolani. Sta legat in lant, fara sa iasa din curte. Nu sunt de acord sa platesc sute de lei pentru tot felul de vise ale nu-stiu-cui. Daca primarul vrea sa-i puna cip, sa o faca pe banii lui. Crotaliile sunt contraindicate, pentru ca se pot agata si pot sfarteca urechea animalului. Mergand mai departe, nu sunt de acord cu sterilizarea animalului. Cainele castrat nu mai este caine de paza. Sa platesc pentru a nu-mi steriliza animalul ? Nu sunt de acord. Primaria are acel serviciu public, serviciu care nu are decat sa-si faca treaba. Sa sterilizeze maidanezii de pe strada.
Postat 11 August 2013, 02:35 de metis
Auschwitz
Eu nu inteleg de ce vor acesti barbati viteji care se lupta cu maidanezii sa pastreze aparentele unei blande legalitati. De pe strada din Oradea si din comunele limitrofe sunt luati zeci de caini de trei echipe de hingheri, dar la adapostul Grivei sunt in mod constant cel mult 200 de caini. De ce nu e trecut numarul de caini din fiecare tzarc, desi e o tablita standard pe usa unde ar trebui trecut numarul? Cum de intra sute de caini acolo, dar numarul lor ramane constant? E ca la Auschwitz, nu, unde intrau mii si mii de evrei, dar nu mai ieseau. Sa va stea pe constiinta moartea in chinuri a acestor caini!
Postat 10 August 2013, 22:53 de ZOOM
Bravo
Felicitari, un primar care intr-adevar incearca sa asigure siguranta cetatenilor si sa nu lase animalele chinuite pe strazi
Postat 10 August 2013, 21:40 de anca
Ca la vaci?
Crotalierea va da rezultate si la cantitatea de lapte sau numai se schimba aspectul cateilor?
Postat 10 August 2013, 20:50 de Hope
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON