URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 26 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
17 Februarie 2011, 13:18

Malurile Crişului, debarasate de gunoaie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum vremea din ultimele zile a fost mai blândă, operatorul licenţiat de salubritate al Oradiei, RER Ecologic Service, a început colectarea manuală a deşeurilor din municipiu. În ultima săptămână s-a acţionat pe malurile Crişului între Podul Ferdinand şi Podul Densuşianu, mai cu seamă că o porţiune din această zonă a fost modernizată de Administraţia Bazinală Ape Crişuri (ABA) şi de municipalitate, devenind una de promenadă.

De asemenea, a fost curăţat şi perimetrul pe care ABA va demara curând noi lucrări de amenajare, adică cel cuprins între Podul Dacia şi Podul Intelectualilor. Numai din această zonă, muncitorii RER au strâns gunoaie cât să umple trei remorci cu capacitate de 16 metri cubi, în condiţiile în care amplasamentul a fost ecologizat ultima dată în noiembrie.

Cantitatea mare dovedeşte lipsa de bun-simţ a unor orădeni, care încă aruncă deşeuri pe malurile Crişului sau direct în apă. Dacă această atitudine va persista, va afecta mult imaginea oraşului, mai ales după ce aranjarea malurilor va fi finalizată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON