URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Aprilie 2012, 15:19

Gunoi sub lacăt: Ţarcurile care împrejmuiesc pubelele, închise pentru respectarea colectării selective

Gunoi sub lacăt: Ţarcurile care împrejmuiesc pubelele, închise pentru respectarea colectării selective REGULI DEGEABA. Deşi Oradea are un regulament care prevede obligativitatea asociaţiilor de proprietari de a-şi ţine închise incintele cu pubele, din comoditate prea puţini cetăţeni respectă această regulă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O idee bună în teorie s-a dovedit dificil de pus în practică. Ţarcurile în care ar trebui să stea închise pubelele, astfel încât orădenii să poată colecta selectiv deşeurile, fără ca boschetarii să le amestece şi împrăştie, sunt lăsate adesea deschise.

Pentru a rezolva problema, Primăria şi RER Ecologic Service au decis ca incintele să fie închise de tot. Cheia va rămâne la muncitorii operatorului de salubritate, iar orădenii vor arunca deşeurile prin orificiile ţarcurilor.

Obligaţie nerespectată

La cererea asociaţiilor de proprietari, Primăria montează gratuit între blocuri aceste ţarcuri, iar RER Ecologic Service le dotează cu containere sau pubele, atât pentru colectarea deşeurilor menajere, cât şi pentru cele reciclabile, care au capac galben. Scopul este de a-i ţine departe de gunoaie pe oamenii străzii, astfel încât aceştia să nu le împrăştie şi să nu amestece deşeurile reciclabile cu cele menajere.

Problema este că, din comoditate, cetăţenii nu închid ţarcurile, deşi sunt pasibili de amenzi, conform unui regulament al oraşului. Poliţia Locală a somat asociaţiile de proprietari, atenţionându-le cu privire la această obligaţie, dar tot degeaba.

Indicaţii precise

Drept urmare, Primăria şi RER Ecologic Service au decis să schimbe regulile. Fiecare ţarc din cele aproape 200 câte sunt deja amplasate în oraş va fi prevăzut cu deschizături suficient de mari încât orădenii să poată arunca prin ele sacii de gunoi direct în containerul corespunzător, dar nu atât de mari încât mizeriile să poată fi împrăştiate.

Operatorul licenţiat de salubritate va pune lacăte pe toate incintele, o cheie rămânând la lucrătorii RER Ecologic Service, iar o alta la şeful de scară. "Muncitorii vor deschide, vor goli pubelele, apoi vor închide iar", explică directorul de producţie al RER, Ionel Ban. Locatarii îşi vor folosi propria cheie doar pentru a face curăţenie în incintă, atunci când e cazul.

Totodată, deasupra fiecărui container se va monta o plăcuţă pe care va scrie ce tip de deşeuri trebuie aruncate în recipientul respectiv: fracţia umedă (adică gunoaie menajere) sau fracţia uscată (hârtie, carton, doze de aluminiu sau PET-uri).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
serios?
Domnule, va garantez ca nu rer obliga asociatia sa tina ghena functionala, ci, din contra, rer a recomandat si a insistat pe langa toate asociatiile din oras sa-si inchida ghenele, tocmai din motivele pe care le spuneti si dv. Insa unele asociatii, cum probabil e si a dv., nu vor pur si simplu sa le inchida. Cat despre curatenia din jurul tarcurilor: nu vi se pare absurd sa vina altcineva sa va mature gunoaiele? Asa cum isi ingrijesc spatiile din jurul blocurilor, membrii asociatiei trebuie sa mature si in jurul tarcurilor. Daca nu vor sa stea cu gunoaiele fluturand sub nas...
Postat 25 Aprilie 2012, 16:19 de @ioan p
Ce selectiv????
Iertati-ma ca intervin si o fac intr-un mod mai agresiv.Stimata redactie.Locuiesc in P-ta Bucuresti si ca si alti oradeni beneficiem de aceste tarcuri care sunt mai tot timpul deschise pentru a permite oamenilor strazii sa-si "selecteze"marfa.Mizeria de pe langa tarc cine o mai aduna ? Acesti indivizi fac o mizerie de nedescris.Pe langa aceasta problema RER-ul ne obliga asociatia sa colecteze gunoiul menajer prin ghenele de gunoi din casele scarilor,un lucru total neigienic,mirosind urat si atragand in acelesi timp rozatoarele pe la subsoluri.Tin sa va instiintez faptul ca gunoiul NU se face selectiv.In plus oamenii strazii sunt majoritari din satele judetului carora li se permite sa vina cu trenul,cel mai probabil fara bilet(sa fiti de fata cand vine trenul de la Diosig sa vedeti ce mandrie de popor ),Politia Locala nefacandu-si treaba.Ce scop au acei oameni aici. Cu parere de rau tin sa va anunt ca toate se fac de ochii lumii.Ar trebui Primaria sa se implice.Interesati-va si va ve-ti lamuri.
Postat 25 Aprilie 2012, 15:44 de Ioan P.
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON