URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Martie 2012, 14:01

Deţinuţii au ieşit la curăţat buruieni în jurul podurilor Macio şi Sovata

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
În cadrul campaniei de curăţenie de primăvară, pe care municipalitatea o derulează între 12 martie şi 15 aprilie, 21 de deţinuţi din Penitenciarul Oradea au ieşit la muncă pe străzi.

Joi, deţinuţii, împărţiţi în trei echipe, au început să taie şi să cureţe vegetaţia uscată din jurul podului Macio de pe strada Făcliei, respectiv în jurul podului Sovata.

În perioada următoare, deţinuţii vor mai lucra la curăţenie, printre altele, pe strada Făcliei (între Criş şi gardul de protecţie al Uzinei de apă), Calea Aradului colţ cu Ogorului, Ogorului colţ cu Clujului, pe strada Ogorului (în jurul Selgros), pe malul stâng al Crişului Repede în zona străzii Gutenberg.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
intrebare. :))
la voteaza articol votez pentru cat de buna e stirea...veste buna/veste rea, or pt calitatea articolului scris? exprimare plastica, sau clara...
Postat 15 Martie 2012, 19:14 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON