URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 23 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mai exact, ce poți păți dacă mergi la Poșta Mare din Oradea? Pentru că impresionanta clădire intrase deja de câțiva ani în auto-demolare, un coleg a avut curiozitatea să vadă dacă acolo nu cumva sălășluiesc mai multe lighioane decât la Grădina Zoologică. Evident că imobilul era deja nepotrivit pentru cerințele secolului XXI, singurul beneficiu pe care îl aducea orădenilor fiind că managerii din București, în loc să facă renovarea, preferau să achite Primăriei Oradea, anual, supraimpozitarea de 500%.
Zic şi eu
Adrian Cris
Unul dintre cele mai scumpe și importante proiecte de infrastructură ale României (2 miliarde euro), cel pentru electrificarea și reabilitarea căii ferate Cluj Napoca - Episcopia Bihor (166,5 km), cu finanțarea asigurată din PNRR, nu va fi finalizat la termen.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În urmă cu mai bine de doi ani, la finalul anului 2022 a fost adoptă o lege pentru instituirea unui sistem de monitorizare a traficului rutier, denumit e-Sigur, prin implementarea căruia se urmărește reducerea cu 50%, până în anul 2030, comparativ cu anul 2019, a numărului persoanelor decedate şi cu 50% a numărului persoanelor grav rănite în accidente.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Februarie 2012, 18:13

Bun venit, navetişti! OTL amenajează la capătul cartierului Nufărul o autogară modernă

Bun venit, navetişti! OTL amenajează la capătul cartierului Nufărul o autogară modernă DRUM BUN! Construcţia noii autogări va schimba radical imaginea staţiei din capătul cartierului Nufărul. Aceasta va avea 10 peroane acoperite şi o clădire modernă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de autobuze parcate la întâmplare, încurcându-le pe altele care vor să debarce pasagerii în staţie, "piraţi" care pândesc lacomi de pe margine, călători asudaţi, căutând febril cursa cu numele localităţii lor...

Zi de zi, peisajul conturat în ultimele două decenii la capătul cartierului Nufărul e unul haotic şi murdar. Nu pentru mult timp, însă. În vară, aici va începe construcţia primei autogări moderne din Oradea.

Fără reguli

01 Csuzi.jpgOperatorul de transport local vrea să schimbe aspectul zonei de la capătul liniilor de tramvai din Nufărul, unde zilnic vin şi pleacă zeci de autobuze din localităţi precum Sânmartin, Tinca, Hidişelu de Sus, Lăzăreni, Beiuş, Ştei şi altele, aducând în oraş şi ducând de aici aproximativ 4.000 de persoane.

"Până la mijlocul anilor '90, zona era în administrarea OTL, pentru că aveam curse către Băile 1 Mai şi Felix, iar ulterior s-au cuplat ad-hoc mai multe curse judeţene. După ce OTL-ul a fost scos de pe trasee, situaţia a rămas nereglementată, căci zona nici nu figurează ca staţie pentru cursele intrajudeţene", explică directorul societăţii orădene de transport public, Csuzi Istvan (foto).

Pentru a pune ordine în această debandadă, OTL a decis să construiască o autogară. Ar fi cea de-a doua din oraş, după cea din Velenţa, amenajată în anii '70 şi deţinută acum, deloc onorabil, de firma Intrans.

Autogară ca afară

Proiectul autogării din Nufărul, aprobat anul trecut de consilierii locali, prevede reabilitarea şi extinderea clădirii OTL, în cadrul căreia funcţionează acum mai multe încăperi administrative. Aceasta va păstra birourile societăţii, dar va avea, la parter, şi o sală de aşteptare, cu 20 de locuri pe scaune, spaţii pentru bagaje, o casă de vânzare bilete, dar şi trei toalete, iar la etaj un cafe-bar.

Lângă clădire, în locul "parcării" de autobuze vor fi amenajate 10 peroane de debarcare-îmbarcare, cu copertine, bănci şi tabele de afişaj electronic al programului curselor. Două vor fi utilizate de OTL, pentru liniile 12 şi 20, iar restul de transportatorii din judeţ.

"Acum, intrarea în staţie nu e semnalizată rutier şi e periculoasă. După construcţie, autobuzele vor intra în autogară din strada Grigore Moisil (lângă Penny Market), după ce vor trece de un semafor care va fi instalat pe strada Nufărului", explică Csuzi.

Autobuzele vor putea trage aici în baza unui aviz obţinut de la Primărie şi plătind o taxă lunară pentru întreţinerea autogării. "E clar că nu vor mai avea ce căuta piraţii. Iar pentru a nu crea blocaje, nici autobuzele nu vor staţiona mai mult de 15 minute", explică directorul OTL.

Cafea în tramvai

Pe lângă autogara propriu-zisă, în bucla de întoarcere a tramvaielor va fi realizat un mic parc cu copaci în mijlocul căruia, pentru a da farmec zonei, OTL va pune un tramvai vechi, reabilitat şi amenajat sub forma unei cafenele. "Va fi un fel de tramvai de nostalgie. Probabil vom închiria spaţiul unei firme care să facă acolo un local select, nu un birt", precizează directorul.

OTL a primit toate aprobările pentru proiect, iar cel târziu la mijlocul lunii martie va începe procedura de licitaţie. Costurile totale au fost estimate la 2,2 milioane de lei, cu TVA, şi vor fi suportate din bugetul local, dar şeful OTL crede că acest preţ va scădea în urma ofertelor. "Sperăm ca în iunie să înceapă lucrările, iar cel târziu până la începutul lui 2013 autogara să fie gata", zice Csuzi.

Pe stil nou

În luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Local a stabilit singurele 10 staţii de autobuz destinate transportatorilor din judeţ, împărţite în mai multe zone ale oraşului. Pe viitor, însă, OTL are în plan construcţia altor două autogări mai mici. Ele vor fi amenajate lângă blocurile ANL din Decebal, respectiv lângă Gara Mare, două spaţii unde acum, la fel ca în Nufărul, autobuzele vin, pleacă şi staţionează fără vreo ordine.

Scopul final al municipalităţii este de a-i ţine pe transportatorii judeţeni cât mai departe de zona centrală, pentru a decongestiona traficul şi a reduce poluarea. Iar pasagerilor s-ar putea să le priască schimbarea. Căci, cu nişte autogări moderne, şi chinul navetei va deveni ceva mai suportabil.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
DA. IMI PLACE.
Felicitari OTL. Arhitectura este una moderna, simpla cu multa sticla si implicit cu mare deschidere spre exterior. Este o varianta mai buna decat cea prezentata anul trecut, cu o mare de copertine maro care se intindeau ca niste prelate. Consider ca gusturile nu se discuta de aceea nu indraznesc sa ii contrazic pe cei carora nu le place acest proiect doar pot sa ii indrum sa nu mai cleveteasca la orice propunere spre mai bine si spre mai nou ci sa accepte ca simplu e bun gust si e si mai ieftin; ca nici nu am vrea sa cheltuim sume colosale pe cladiri futuriste.
Postat 03 Aprilie 2012, 14:40 de Florina
of-of (sau of-on?)
:) Noi ne dam cu parerea aici... Cei ce decid nu se uita aici sau nu-i intereseaza :(
Postat 01 Martie 2012, 11:42 de Citizen X
Chiar asa
Anul trecut a fost prezentata o macheta mult mai atractiva.Era o constructie de forma rotunda in mijlocul actualei parcari care mi se parea destul de practica. Cea ce apare aici in poze este cam banal.Si cum vor intoarce autobuzele ca sa iasa afara?Avea dreptate cineva mai jos.De ce nu se face un concurs de idei?La urma urmei este vorba de intrarea in oras.Trebuie sa fie ceva atractiv care sa bucure ochiul vizitatorului.
Postat 01 Martie 2012, 09:22 de Boom
:) nu va fi deloc asa
:) Nu va arata ca si in poza de proiect! Deloc! Unde mama nievoii o sa puna ei parcarea aia din dreapta imaginii ca acolo e deja STRADA si dincolo de ea e LUKOIL. !? Apoi in imagine, bucla de intoarcere a tramvaielor e deformata si nu apare langa ea CLADIREA OTL pe care o vor renova, ci e amplasata altfel, cam peste parcarea PENNY si nu apare nici piatza Nufarul... Va fi UN FEL DE DOUA FELURI ACOLO! Lumea se bucura ca va fi frumos si \\"voteaza\\" DA pt ca imaginea afisata e ok, dar in realitate va arata cu totul altfel!
Postat 29 Februarie 2012, 10:15 de Citizen X
:) nu va fi deloc asa
:) Nu va arata ca si in poza de proiect! Deloc! Unde mama nievoii o sa puna ei parcarea aia din dreapta imaginii ca acolo e deja STRADA si dincolo de ea e LUKOIL. !? Apoi in imagine, bucla de intoarcere a tramvaielor e deformata si nu apare langa ea CLADIREA OTL pe care o vor renova, ci e amplasata altfel, cam peste parcarea PENNY si nu apare nici piatza Nufarul... Va fi UN FEL DE DOUA FELURI ACOLO! Lumea se bucura ca va fi frumos si \"voteaza\" DA pt ca imaginea afisata e ok, dar in realitate va arata cu totul altfel!
Postat 29 Februarie 2012, 10:09 de Citizen X
:) nu va fi deloc asa
:) Nu va arata ca si in poza de proiect! Deloc! Unde mama nievoii o sa puna ei parcarea aia din dreapta imaginii ca acolo e deja STRADA si dincolo de ea e LUKOIL. !? Apoi in imagine, bucla de intoarcere a tramvaielor e deformata si nu apare langa ea CLADIREA OTL pe care o vor renova, ci e amplasata altfel, cam peste parcarea PENNY si nu apare nici piatza Nufarul... Va fi UN FEL DE DOUA FELURI ACOLO! Lumea se bucura ca va fi frumos si \"voteaza\" DA pt ca imaginea afisata e ok, dar in realitate va arata cu totul altfel!
Postat 29 Februarie 2012, 10:09 de Citizen X
sadea
Nci constructia asta , din bani publici nu va respecta, macar \\"de forma\\" Legea achiziitiilor publice? Nu mai exista concursuri de proiectare, nici macar la intrarile importante din acest oras?
Postat 28 Februarie 2012, 20:09 de oradean
cool
Ai dreptate Jorgensen, si eu tin minte ceva fantoma de proiect foarte futurist.... asta e penal de tot. O cutie albastra, care doar in calculator arata.... albastru. In realitate va fi o mare porcarie plina de imperfectiuni de executie, o constructie de provincie, fara nimic atractiv, fara nimic pt mileniul III. Proiectul l-a facut.... un prieten de-al d-lui director. Cine? Nu stiu... oricum nu conteaza! La noi nu se face nimic pe bune, totul e cu telefoane, cu pile si cu steaguri de partid. Aici e rosu-alb-verde... 99,9999999%.
Postat 28 Februarie 2012, 16:00 de ady
Aveti respect si pentru calatorii oradeni!
cei care vin din Nufarul si vor sa ajunga la Biblioteca Judeteana, la Liceul Economic ,la Universitate , la Oficiul de cadastru , la Cimitir trebuie sa ia autobuzul nr. 12 pana in centru iar de acolo sa mai stea dupa autobuzul 14! CURATA PIERDERE DE VREME! E chiar asa de greu e sa se puna un autobuz din Nufarul pana la obiectivele mai sus mentionate? domnu Primar , parerea a cateva mii de oameni care fac zilnic acest traseu din Nufarul nu conteaza pentru dumneavoastra?
Postat 28 Februarie 2012, 15:48 de un oradean
Concurs de proiecte sau licitatie?
Licitatie pt. proiectare s-a organizat ?
Postat 28 Februarie 2012, 14:37 de Frank Lloyd Wright
halal proiect -RUSINE ARHITECT
inteleg ca aceasta constructie se face tot pe fonduri ue,nerambursabile,etc.... dar totusi, design-ul lasa de dorit - daca tot aveti pretentii sa schimbati fata orasului, macar ca dispuneti de surse financiare bune, ma alatur si eu celor ce pretind un design mai bun pt astfel de constructii(DIN MOMENT CE MEDIUL PRIVAT APELEAZA LA TOT FELUL DE CREDITE DOAR SA CONSTRUIASCA CEVA FRUMOS, ADMINISTRATIA LOCALA E JALNICA CU ASTFEL DE PROIECTE - NU UITATI CA ACESTEA VOR RAMINE IN PICIOARE MULTI ANI DE ZILE); ma intreb , cite tipuri de proiecte au fost prezentate si de ce s-a ales aceasta optiune tipica anilor ´60 -
Postat 28 Februarie 2012, 12:06 de xprt
fixatie
se pare ca d-l czuzi a facut o adevarata fixatie pentru trantirea in locuri in care nici nu te astepti a unor mijloace de transport "de epoca".probabil ca acesta despre care vorbeste acum va mai arata cat de cat, spre deosebire de pocitania plasata in centrul civic(care nu are ABSOLUT NICI UN SENS!)
Postat 28 Februarie 2012, 09:20 de dante
...
20 de locuri pe scaune in conditiile in care vehiculeaza 4000 de persoane zilnic.Minunat...
Postat 28 Februarie 2012, 08:39 de BLUE
autagara cu dedicatie
Cine a facut proiectul asta? Tin minte ca in urma cu mai bine de un an, acelasi domn de la udmr ne lua ochii cu o autogara moderna, un tramvai pus in mijloc cu bar in el. Disegn-ul era modern, dar brusc nu s-a mai auzit nimic de acel proiect. Cel putin arata bine. Acum ne scoate ochii cu un bloc ca o cutie de chibrituri si o gara de autobuze cu acoperis transparent. De ce nu s-a pastrat acel proiect, prezentat presei care trebuia sa il preaslaveasca pe ciuzi. Rusine domnu de la olt.
Postat 27 Februarie 2012, 19:43 de jorgensen
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5871 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON