Deşi e aproape plină vară, în Oradea abia acum încep plantările de primăvară. Primăria a dat marţi ordinul de începere a campaniei de plantări către firma Adenandra, câştigătoarea licitaţiei organizate în acest sens.
Firma trebuie să planteze în 45 de amplasamente din oraş 783 de copaci, din specii precum acer, platan, catalpă ori prun. Conform obligaţiilor din caietul de sarcini, Adenandra trebuie să planteze doar copaci prevăzuţi cu balot de pământ şi care au minim 2 metri înălţime. De asemenea, firma e obligată să asigure garanţia arborilor, adică să-i întreţină şi să îi înlocuiască pe cei care nu se prind ori se usucă ulterior.
Printre străzile pe care se vor planta copaci se numără Henrik Ibsen, unde vor fi sădiţi 36 de aceri, Meşteşugarilor (30 de scoruşi de munte şi 30 de platani) ori Armatei Române (25 de frasini şi tot atâţi aceri). 40 de carpeni vor fi plantaţi şi pe bulevardul Dacia, iar în faţa gării centrale vor fi puşi 8 aceri. Giraţia de pe Splaiul Crişanei, de lângă podul Sovata, va fi la rându-i umbrită de 15 duzi şi sălcii, iar parcarea de pe strada Peneş Curcanul de 40 de aceri şi catalpe.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.