În Monitorul Oficial nr. 119 din 04.03.2013 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, care va intra în vigoare la data de 15 martie 2013. Un element de noutate adus de ordonanţă este acela că, la momentul radierii autoturismului, ultimului proprietar îi va fi restituită valoarea reziduală a timbrului de mediu.
Potrivit art. 7 alin. 2 din OUG 9/2013 valoare reziduală a timbrului reprezintă suma care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional. Suma e calculată în baza legislaţiei după care s-a stabilit cuantumul taxei datorate la momentul înmatriculării, în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, folosinduse vârsta vehiculului de la momentul scoaterii din parcul auto naţional.
Conform articolului 4 al ordonanţei, timbrul de mediu va fi plătit o singură dată în patru situaţii: la prima înmatriculare a unui autovehicul în România, la reintroducerea unui autoturism în parcul naţional dacă la momentul scoaterii acestuia din parcul auto naţional i se restituise ultimului proprietar valoare reziduală a timbrului de mediu, în situaţia autoturismelor deja înmatriculate pentru care nu s-a achitat taxa de poluare, precum şi în situaţia în care s-a achitat această taxă dar s-a obţinut recuperarea ei printr-o hotărâre judecătorească.
Dacă în primele două situaţii perceperea acestei taxe trebuie analizată prin raportare la normele dreptului comunitar, în ultimele două cazuri nelegalitatea ei este vădită. Practic, toate persoanele, care s-au judecat sub vechea reglementare cu statul şi au obţinut printr-o hotărâre judecătorească înmatricularea fără taxă a autoturismului sau restituirea taxei de poluare percepută nelegal, vor avea obligaţia să achite noua taxă, noua ordonanţă lipsind de efecte zeci de mii de hotărâri judecătoreşti.
Este împotriva oricăror principii de drept să institui taxe în situaţii în care taxa datorată iniţial a fost declarată nelegală printr-o hotărâre irevocabilă a unei instanţe de judecată, fiind astfel previzibilă declanşarea un nou val de litigii pentru declararea ca nelegală a noii taxe instituite abuziv.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.