URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
M-am bucurat când am aflat că proiectul ce prevedea pictarea pereților de pe malul stâng al Crișului, în dreptul Primăriei, a fost declarat eligibil pentru bugetarea participativă. Și încă de pe primul loc. Din păcate, însă, Primăria a anunțat că nu va fi pus în practică, probabil pentru că are mici șanse să treacă de rigorile Comisiei de Cultură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu o viteză amețitoare, așa-zișii „suveraniști” și „anti-globaliști” transformă globul într-o bombă gata să explodeze. Am văzut, acasă, ce s-a găsit la adepții lui Călin Georgescu, „patrioți” care propovăduiesc „pacea” și austeritatea „dacă”: un arsenal de arme de asalt și explozibili, bani în podele, înregistrări că au cerut fonduri unor afaceriști din afara țării promițându-le aurul din pământul acesteia, legături cu Ambasada Rusiei, documente ce atestă că iau lumină de la Moscova, poze cu criminali de război.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Iunie 2014, 08:50

Ziua porţilor deschise, la Şcoala de Arte Francisc Hubic

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înainte de vacanţă, Şcoala de Arte Francisc Hubic îi invită pe părinţi, dar şi pe posibili elevi ai instituţiei, în anul următor, la Ziua Porţilor Deschise, care va avea loc pe 5 iunie, între orele 15 şi 19, la sediul din strada Moscovei. "Oricine poate să vină, să viziteze sălile de curs, să vadă cum se desfăşoară orele la toate secţiile noastre", a declarat managerul şcolii, Marian Boboia.

Pe 5 iunie, vizitatorii vor putea vedea rezultatele muncii depuse la Şcoala de Arte Francisc Hubic, căci elevii acesteia vor da mici reprezentanţii, printre aceştia numărându-se formaţia de pop-rock Blue Strings, un cvintet de suflători de alamă, precum şi solişti de muzică uşoară.

Săptămâna viitoare, pe 10 iunie, clasele de coregrafie ale şcolii vor da un spectacol pe scena sălii Arcadia, de la ora 17. Spectactorii vor asista la reprezentaţiile date de clasele de balet şi de dans modern, conduse de prof. Ramona Gavriş.

În cadrul aceluiaşi eveniment, de la ora 18.30, va fi vernisată o expoziţie ce cuprinde lucrările claselor de pictură, grafică, artă decorativă, sculptură şi design vestimentar ale Şcolii de Arte Freancisc Hubic.

În fine, pe 20 iunie, anul şcolar va fi încheiat cu un spectacol de muzică clasică şi uşoară dat de elevii claselor de pian, vioară, chitară clasică, canto clasic, instrumente de suflat, canto muzică uşoară şi pian-jazz. La ambele evenimente, intrarea va fi liberă.

Datorită popularităţii de care se bucură secţia de canto muzică uşoară a Şcolii de Arte şi a succesului de care s-au bucurat câţiva dintre absolvenţi (Renata Tolvai, Natalia Selegean, Robert Patai, Anca Căuş), conducerea acesteia intenţionează să organizeze un festival naţional dedicat interpreţilor de la şcolile similare din toată ţara.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7667 RON
  • 1 EUR = 4.9774 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON