La Oradea se porneşte un şoc rock! În premieră, la marginea oraşului, se organizează un festival care aduce pe meleagurile noastre trupe celebre de heavy, trash ori death metal de peste Ocean.
Fanii îşi pot pregăti deja recuzita, căci între 13 şi 15 iulie, pe o scenă uriaşă amplasată lângă centura oraşului vor urca formaţii precum Sepultura, Biohazard sau Death Angel.
(R)evoluţia rock
Firma NZS Production din Oradea, care organizează evenimente în special în Ungaria, a vrut să pună oraşul pe harta marilor festivaluri de rock. Pregătirile au început în urmă cu mai bine de un an, iar iniţial evenimentul urma să aibă loc la fostul Tancodrom. "După ce am început demersurile, ni s-a spus de la Primărie că în perioada festivalului vor începe deja licitaţiile pentru teren (amenajarea Parcului Industrial II - n.r.)", explică Deutch Pall (foto), directorul de evenimente al firmei.
În aceste condiţii, show-urile au fost mutate într-un loc la fel de întins, pe un teren situat vizavi de cartierul Europa, deţinut de firma Tony Shopping Center. Spaţiul închiriat este de 9.700 de metri pătraţi şi e situat lângă sediul Baumax. După ce va fi curăţat, acolo vor fi amenajate trei zone pentru spectatori. Locaţia concertelor, accesibilă doar celor care vor avea bilete, va fi înconjurată de garduri înalte tapetate cu bannerele unuia dintre sponsorii principali: Tuborg.
Alături, însă, va exista o zonă cu intrare liberă, unde vor fi amenajate un restaurant în aer liber, standuri cu suveniruri, dar şi un mini-parc de distracţii pentru copii. "Dorim să vină şi familii cu copii în timpul zilei, chiar dacă nu sunt fani rock", spune Pall. În fiecare zi, până la ora 18, pe scenă vor urca formaţii "tinere" din ţară. În ambele zone vor exista şi baruri care vor vinde alcool. În fine, cea de-a treia zonă va fi cea de camping, unde spectatorii veniţi din alte oraşe vor putea înnopta, locul fiindu-le asigurat la cumpărarea unui bilet pentru 2 sau 3 zile de festival.
Legende metal
Cap de afiş al festivalului este formaţia braziliană de heavy, death şi trash metal Sepultura, cu o istorie de aproape 30 de ani. "De mici ascultam Sepultura cu prietenii şi ne-am fi dorit să-i şi vedem. Când am decis că facem un festival de rock am zis că musai trebuie să-i aducem!", spune directorul de evenimente al NZS Production.
Totodată, însă, organizatorii au vrut să promoveze şi trupele româneşti, inclusiv orădene. "Avem un mare respect pentru Celealte Cuvinte şi de aceea, pe 13 iulie, în prima seară, vor fi head-liners alături de trupa Three Days Grace - recunoscută mai ales în SUA şi Canada, unde a fost premiată cu discuri de aur şi platină", motivează Deutch Pall. Chiar dacă multe dintre trupele invitate cântă rock dur, organizatorii îşi doresc să atragă un public cât mai larg. "Nu vrem ca festivalul să fie etichetat ca unul strict heavy metal. De aceea am invitat şi trupe care cântă un rock mai lent, mai "liniştit", să zic aşa", explică orădeanul.
Lista trupelor din prima seară va fi completată de formaţia Nevergreen (Ungaria), Taine, Indefiance şi Reborn (toate din România). Pe 14 iulie, urmează Biohazard şi Unearth (SUA), precedate de trupele româneşti Targ3t, Guerillas şi Psycho Symphony. În ultima seară, pe scenă vor urca Altar, Spiritual Ravishment şi Krepuskul, festivalul fiind încheiat de "greii" de la Death Angel (trash metal) şi Sepultura.
Accesibil şi curat
Ca evenimentul să fie accesibil pentru toţi fanii, organizatorii au stabilit preţuri mici pentru bilete. Cumpărat din timp, din reţeaua eventim.ro, un bilet costă 40 de lei pentru o seară, 50 de lei pentru două şi 70 de lei pentru tot festivalul. La intrare, la faţa locului, biletele vor costa 50, 60, respectiv 80 de lei. Pentru încă 50 de lei în plus, fanii înverşunaţi vor avea acces în zona VIP a evenimentului, unde vor putea întâlni artiştii preferaţi.
Deşi se anunţă un show mare, organizatorii mizează pe un "truc" pentru păstrarea curăţeniei. "Prin proiectul Umbrela Verde, Tuborg va amplasa un stand unde, în schimbul a 10 deşeuri, spectatorii vor primi o bere", zice Deutch Pall. Anunţat de site-urile de specialitate de luni de zile, festivalul a captat deja interesul fanilor din toată ţara, dar şi din Ungaria, la Rock Evolution fiind aşteptate în cele trei zile circa 10.000 de persoane. Şi dacă vor observa că în Oradea e "sete" de rock, organizatorii vor reedita evenimentul şi la anul. Rock să tot fie!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.