URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
14 Ianuarie 2013, 12:30

Pregătiri speciale pentru aniversarea naşterii lui Eminescu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Bihor va organiza marţi, 15 ianuarie, de ziua Culturii Naţionale, astfel stabilită pentru a coincide cu celebrarea naşterii poetului naţional Mihai Eminescu, un spectacol inedit dedicat în special tinerilor.

"Va fi un one man show pe scena Filarmonicii, care îl va avea ca protagonist pe decanul de vârstă al scenei orădene, actorul Eugen Ţugulea", a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, şeful DJCPN Bihor, Lucian Silaghi.

Manifestările vor cuprinde mai multe evenimente dedicate împlinirii a 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Astfel, la ora 11, Asociaţia Cultural Civică "Pro România Europeană", va organiza un moment artistic la Statuia lui Mihai Eminescu din Piaţa Independenţei, ocazie cu care profesorul Ioan Baba va vorbi despre personalitatea poetului, iar cunoscuta cântăreaţă bihoreană Maria Haiduc va interpreta o serie de cântece pe versurile poetului.

Apoi, la ora 12, reprezentanţii DJCPN Bihor, ai autorităţilor publice locale şi judeţene, oameni de cultură şi personalităţi locale, dar şi un grup de elevi ai Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" vor depune jerbe la statuia lui Iosif Vulcan, cel care, în 1866, pe când era redactor şef al revistei Familia, a facilitat debutul literar al junelui Mihai Eminescu prin publicarea poeziei "De-aş avea".

De la ora 17, pe scena Filarmonicii, actorul Eugen Ţugulea va susţine un recital din cele mai cunoscute creaţii poetice ale lui Eminescu. "Spectacolul a fost conceput de aşa manieră încât să se adreseze în primul rând tinerilor, pe care-i dorim prezenţi în număr cât mai mare", a spus Silaghi, adăugând că intrarea este liberă. Cu această ocazie, în holul Filarmonicii vor fi expuse o serie de plachete omagiale dedicate lui Eminescu, aflate în colecţia Muzeului Ţării Crişurilor.

Seria va fi încheiată la statuia lui Eminescu din Piaţa Independenţei, unde va fi prezentă din nou interpreta de muzică populară Maria Haiduc, cu un nou recital de muzică pe versuri eminesciene. "Am încercat în acest an să depăşim caracterul sec şi formatul tipizat al unor astfel de evenimente cultural artistice", a spus Lucian Silaghi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Placa
Pe peretele exterior al cladirii \"Familiei\" exista o placa pe care se constata o grozava nepotrivire de caracter: alaturi de Mihai Eminescu si Rabindranath Tagore apare numele lui Petru Filip.
Postat 15 Ianuarie 2013, 08:32 de gyorgy tozser
Eminescu interzis -gandirea politica
Propun elevilor, care sau scarbit de tematica scolara impusa de SISTEM, sa lectureze si din lucrarile Dr-ului Radu Mihai Crisan,aflate pe internet la liber ,unde vor fi surprinsi in mod placut, (daca vor avea pacienta necesara),sa descopere CARACTERE DE ROMANI ADEVARATI , modele si idoli de urmat (care lipsesc cu desavarsire in ziua de azi), care s-au jertfit ptr.BINELE acestui neam, printre care se regaseste si Mihai Eminescu.(Eminescu interzis-gandirea politica, Secretul asasinarii lui Eminescu,Istoria interziza). Daca nu va veti schimba parerea si atitudinea,daca nu veti simti o bucurie ca esti ROMAN ,inseamna ca te-ai nascut degeaba pe pamantul acestei tari.Altfel, aceste aniversari,organizate de SISTEM si unde sunt convins ca nu va fi nici o referire la viata politica a poetului si jurnalistului Eminescu, nu fac decat sa implineasca plictisul unei comemorari de rutina.
Postat 14 Ianuarie 2013, 20:49 de bombonel
Eroare!
Ati scapat de o categorie de asistenti la festivitati prin alegerea solistei!!! Cine a avut ideea nu a fost prea inspirat dar poarta responsabilitatea!
Postat 11 Ianuarie 2013, 15:39 de pop
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON