URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iulie 2012, 01:45

Orădenii şi-au "amintit" de Serbările Cetăţii şi s-au dus să cânte alături de Compact (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă vineri şi sâmbătă orădenii nu s-au prea înghesuit să participe la evenimentele organizate în cadrul Serbărilor Cetăţii 2012, duminică seara ei au ieşit în număr mare în Şanţul Cetăţii, profitând de aerul ceva mai răcoros de seară.

La fel ca sâmbătă, ei au putut vedea lupte între cavaleri, concertul unei trupe de cimpoieri, au putut trage cu arcul tradiţional ori au învăţat câte ceva despre ţesut, olărit ori împletit de nuiele de la meşteşugari.

Seara, pe scenă au urcat Alexandrina Chelu şi Rock Filarmonica, iar apoi trupa orădeană de muzică medievală Ad-Hoc, care a sărbătorit trei ani de la înfiinţare.

Un alt moment care i-a adunat pe orădeni a fost cel al jongleriilor cu foc, aduse în faţa lor de trupa maghiară Bordó Sárkány Régizene Rend.

După cum era de aşteptat, spectatorii s-au înghesuit să ajungă în faţă când pe scenă au fost chemaţii rockerii trupei Compact. Orădenii şi-au adus aminte de refrene ale unor melodii celebre: "Trenul pierdut", "Fata din vis", "Să te gândeşti la mine" ori "Cântec pentru prieteni" şi le-au cântat alături de solistul Paul Ciuci, care i-a remarcat ca fiind "un public minunat".

Faptul că orădenii s-au dus în număr mult mai mare în ultima zi a Serbărilor Cetăţii s-a văzut şi în zona standurilor cu mâncăruri specifice şi băuturi amenajate pe strada Griviţei, unde se formau cozi la kurtos kolacs, mici ori bere.

Se poate spune, aşadar, că seara de duminică a salvat oarecum "onoarea" acestei ediţii a Serbărilor Cetăţii, eveniment vizitat de puţini curioşi în primele două zile. Potrivit Jandarmeriei Bihor, la concertele de duminică s-au adunat aproximativ 1.000 de persoane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
debandada
Pai da! Pe linga faptul ca nu au respectat orarul evenimentelor sau aparitiilor, publicul si asa putin, era asezonat cu boschetari si de "localnici" ai pietei!
Postat 09 Iulie 2012, 21:34 de doctor
jalllleeeeeeee ....
batea vantul, pacat de cei care faceau ceva acolo in soare. Debandada, cetatea inchisa la zi de sarbatoare, patetic. @Dan C ... nu este numai vina lui este a tuturor implicati, pentru ca toti au ceva de spus, ca oradeni nu au deloc. Mare eveniment promovat cu o saptamana inainte de a incepe, organizat jalnic, ce ingramadeala unde ... daca 150 de oamenii inseamna mare lucru nu ati vazut sarbatori de genul la noi in tara ca afara nu mai vorbesc, e rupere, asta pt cine stie. Oricum multumim, organizatorilor pt banii luati, degeaba. Asta este bani europeni folositi clasic de romanasi. Mergem mai departe cu paranghelia de Taomna Oradeana ... jalnic ...
Postat 09 Iulie 2012, 10:15 de pro
Bine mah!
Hai bah, nu apareti careva sa spuneti ca e vina lu\' Bolojan?
Postat 09 Iulie 2012, 09:43 de Dan C
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON