URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Decembrie 2012, 14:41

Moşul vine la Lotus cu 500 de cadouri pentru copiii cuminţi şi cu un concert de colinde

Moşul vine la Lotus cu 500 de cadouri pentru copiii cuminţi şi cu un concert de colinde Floare de Lotus
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Moş Crăciun vine la Lotus Center mai repede, căci, începând de vineri şi până în seara de Ajun, copiii sunt aşteptaţi cu o mulţime de surprize: căsuţa poştală a Moşului, ateliere magice şi nu în ultimul rând Moş Crăciun în persoană, care va fi în complexul comercial în toată această perioadă.

Tonul va fi dat vineri, când, între orele 18 şi 21, primii 500 de copii care vor trece pe la bătrânelul cu barba albă vor primi pe loc un cadou de la el.

Tot de la ora 18, la etajul centrului comercial, grupul de copii "Floare de Lotus" de la Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea, coordonat de profesoara Dana Oprescu, va susţine un concert cu colinde cuprinse pe CD-ul lor - "Dar din rai".

În paralel, până la ora 21, micuţii vor putea participa la ateliere magice.

De precizat că, începând de sâmbătă seară şi până în seara de ajun, cei mici se vor putea întâlni în fiecare seară cu Moşul, iar între orele 18 şi 21, vor putea asculta poveşti de Crăciun şi se vor putea bucura de atelierele magice. În plus, căsuţa poştală a Moşului aşteaptă să fie umplută de scrisori.

Întâlnirile cu Moşul vor avea loc după următorul program:

- Sâmbătă 15 decembrie, între orele 19:30 şi 22:00
- Duminică16 decembrie, între orele 18:00 şi 21:00
- Luni 17 decembrie, între orele 18:00 şi 21:00
- Marţi 18 decembrie, între orele 18:30 şi 21:30
- Miercuri 19 decembrie, între orele 18:00 şi 21:00
- Joi 20 decembrie, între orele 18:00 şi 21:00
- Vineri 21 decembrie, între orele 19:30 şi 22:00
- Sâmbătă 22 decembrie, între orele 18:00 şi 21:00
- Duminică 23 decembrie, între orele 18:00 şi 21:00
- Luni 24 decembrie, între orele 11:00 şi 14:00

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON