URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
28 Martie 2011, 13:16

Micuţii l-au colorat pe Bambi, iar cei mari au cântat cu trupa Vunk, la ERA Shopping Park (FOTO)

Micuţii l-au colorat pe Bambi, iar cei mari au cântat cu trupa Vunk, la ERA Shopping Park (FOTO) Micuţii l-au colorat pe Bambi, iar cei mari au cântat cu trupa Vunk, la ERA Shopping Park

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La ERA Shopping Park şi weekendul trecut a fost unul plin cu evenimente şi surprize atât pentru micii vizitatori ai centrului comercial, cât şi pentru cei mari.

Duminică, de la ora 11, o mulţime de copii s-au adunat pentru a participa la primul eveniment Disney din Oradea: lansarea ediţiei Diamond a filmului animat "Bambi", pe DVD şi pe Blu-Ray.

În cadrul evenimentului, toţi copiii au putut colora şi participa la alte jocuri care i-au implicat pe iubitele personaje Bambi şi Bocănilă. Părinţii le-au putut achiziţiona celor mici filmul de desene animate într-un pachet special.

Spre seară, de la ora 18, pe scena din Galeriile Comerciale au urcat cei patru membri ai trupei Vunk, cunoscută până nu demult sub numele de Vank. Proaspăt reinventată, formaţia a interpretat în faţa orădenilor cele mai noi single-uri precum hitul "Vreau o ţară ca afară", "Lacrimi de coniac" şi "Artificii pe tavan", dar şi melodii pe care trupa le-a consacrat în cei 12 ani de activitate.

Cei care au vrut o amintire de la membrii formaţiei au putut-o obţine la sesiunea de autografe care a urmat concertului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON