"Haideţi la teatru!", le-a strigat Adela Lazăr, actriţă a Teatrului Regina Maria trecătorilor de pe Corso, sâmbătă seara, când împreună cu colegii ei actori ai trupei Iosif Vulcan şi ai trupei Arcadia şi ajutaţi de câţiva voluntari, a ieşit la o paradă a costumelor din teatru pentru a anunţa, la fel cum s-a întâmplat şi anii trecuţi, Festivalul de Teatru Scurt.
Grupul de peste 40 de persoane, însoţit de directorul Daniel Vulcu, care în acest an, însă, nu s-a costumat, a colorat strada pietonală, actorii şi voluntarii fiind îmbrăcaţi în costume de epocă, soldăţei, zâne ori animăluţe. În plus, o maşină anume decorată şi împodobită cu baloane a purtat mai multe statui vivante care, în frunte cu Cupidon, cel care a săgetat trecătorii, au transmis acelaşi mesaj.
După cum s-a întâmplat şi anii trecuţi, grupul de actori a reuşit să atragă atenţia trecătorilor, unii dintre aceştia alegând să se alăture paradei. Pe tot parcursul defilării, care a început de lângă fosta agenţie CFR şi a bătut toată pietonala până lângă Poliţie şi înapoi, actorii au făcut balonaşe, au aruncat confetti şi au împărţit pliante cu programul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului de Teatru Scurt (Oradea Short Theatre International Festival), care se va desfăşura în perioada 23-30 septembrie.
Să mergem, deci, la teatru!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.