URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vești bune pentru pietoni. După începerea lucrărilor la pasajele de la Crișul și de la Gară, tramvaiele vor fi oprite pe acel traseu cel puțin șase luni. Iar asta e o perioadă scurtă, pentru că deja șantieriștii știu că trebuie să lucreze sub trafic, așa cum s-a întâmplat la Pasajul Decebal - Tudor Vladimirescu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe zi ce trece, întunericul și răul planează asupra destinelor noastre. Ni le fac mai nesigure decât ar putea fi dacă nu am alunga din ele rațiunea, cu un „Marș!” masiv și ucigător. Partidele așa-zis „suveraniste” - AUR, SOS și POT - au votat împotriva înseși suveranității României, interzicând Armatei să apere patria, să nu se atingă de dronele rusești ce se „rătăcesc” tot mai des la noi.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Septembrie 2013, 08:36

Expoziţie "fulger": Opere de zeci de mii de euro ale unor celebri pictori români, aduse la Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Una dintre sălile de conferinţă ale hotelului Double Tree by Hilton s-a umplut, marţi seară, la ora 17, de orădeni pasionaţi de artă care veniseră să vadă expoziţia Impresionism şi Postimpresionism Românesc, adusă la Oradea de Artmark, cea mai mare casă de licitaţii de artă din România.

Casa de licitaţii a organizat o expoziţie "fulger" de doar patru ore, urmând ca cele 40 de opere de artă aparţinând unora dintre cei mai cunoscuţi pictori români şi însumând o valoare estimată de peste jumătate de milion de euro, să fie duse apoi pentru a fi prezentate la Baia Mare.

Artmark a pornit această scurtă caravană în preambulul Licitaţiei Impresionism şi Postimpresionism Românesc, care va avea loc pe 28 septembrie în Capitală, la Athénée Palace Hilton şi va cuprinde peste 100 de lucrări, inclusiv cele prezentate la Oradea.

Vernisaj cu Tonitza şi Grigorescu

"Ne bucurăm foarte mult să împărţim cu toată lumea aceste lucrări, dat fiind că momentele lor de libertate sunt foarte scurte. Aceste opere fac parte din colecţii private şi vor intra în altele din 28 septembrie. Avem aici 100 de ani de istorie a artei româneşti şi nume foarte importante", a spus la vernisajul scurtei expoziţii preşedintele şi CEO-ul Artmark, Manuela Plăpceanu.

Pe şevalete amplasate atent în sală, orădenii au putut vedea de aproape opere de artă extrem de bine cotate pe piaţă. Dintre acestea cele mai valoroase au fost: "Convoi de care la amiază", de Nicolae Grigorescu (valoare estimativă de 30-50.000 de euro), "Tătăroaică", de Nicolae Tonitza (evaluat între 30 şi 50.000 de euro), "Bărci la Chioggia", de Nicolae Dărăscu (20-30.000 de euro) şi "Veneţia", de Gheorghe Petraşcu (20 şi 40.000 de euro).

Printre exponate s-au numărat şi lucrările "Toamnă târzie" de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, (6000-10.000 euro), "Veneţia" de Corneliu Baba (8.000-15.000 euro), "Groapa lui Oatu" de Francisc Şirato (10-16.000 euro) ori "Ţărancă cu rufele" de Camil Ressu (6-9.000 euro), dar şi unele mai accesibile precum "Peisaj la Viscri", de Heinrich Schunn (evaluat 400-600 euro), "La scăldat", de Vasile Ştefan (evaluat 1.000-1.800 euro), "Peisaj din Balcic" (900-1.600 euro), de Gheorghe Urumoff-Kaliacra şi "Maramureşeni la facerea casei" (1.500-2.500 euro) de Erno Tibor.

Piaţă în creştere

În deschiderea expoziţiei, criticul de artă Ramona Novicov a subliniat importanţa construirii unei pieţe de artă şi în Oradea. "Recunosc că şi eu, atunci când văd o imagine şi un preţ lângă ea, am frisoare, ca probabil mulţi dintre dumneavoastră, când vedem la ce cote poate ajunge piaţa de artă", a spus Ramona Novicov, adăugând că vizitatorii expoziţiei se pot considera privilegiaţi.

Vorbind despre piaţa de artă din România, Manuela Plăpceanu, a remarcat că aceasta este într-o continuă creştere. "Asistăm la o profesionalizare a pieţei de artă româneşti datorită transparentizării informaţiei. Spre exemplu, casa noastră de licitaţii a elaborat un index care cuprinde peste 1.000 de artişti români tranzacţionaţi public în ultimii 18 ani, pentru care am calculat cotele şi randamentele, dând astfel o orientare mult mai transparentă colecţionarilor ori investitorilor de artă", a spus reprezentanta Artmark.

Din partea Primăriei Oradea, instituţie care de altfel a fost partenera acestui eveniement, a fost prezent viceprimarul Mircea Mălan, care s-a lansat într-un mic discurs plastic. "Vreau să mulţumesc grupului Artmark pentru că a decis să organizeze această expoziţie, pentru că ni se oferă posibilitatea de a vedea cum cei mai importanţi pictori români au redat lumina pe pânză prin culoare, de a constata expresia extraordinară pe care o poate avea culoarea. Prezenţa dumneavoastră într-un număr atât de mare îmi întăreşte convingerea că va trebui să punem accent deosebit pe dezvoltarea laturii spirituale a existenţei oraşului nostru", a spus acesta.

Casa de Licitaţii Artmark este de departe cea mai mare din ţară, efectuând între 79 şi 81% din cota totală a tranzacţiilor de artă. La multe dintre licitaţiile organizate de grup, totalul vânzărilor depăşeşte cu mult 1.000.000 de euro.

De altfel, la o licitaţie organizată de Artmark s-a stabilit recordul de valoare al unei opere de artă pe piaţa din România: 290.000 de euro pentru tabloul "În iatac" al lui Nicolae Tonitza.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7844 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON