Campania VIP Shopping continuă la Lotus Center, ajungând luna aceasta la cea de-a opta ediţie.
Astfel, toţi clienţii care fac cumpărături de minim 100 de lei în perioada 11-21 iulie, din orice unitate a Centrului Comercial, se pot înscrie cu bonul de casă la biroul de informaţii aflat la intrarea Carrefour, intrând astfel în tombolă.
"Premiul constă într-o sesiune de shopping în valoare de 1.000 de lei, câştigătorul tombolei fiind însoţit de binecunoscuta trupa Crush şi Alexandra Ungureanu, duminică, 24 iulie, începând cu ora 18", se menţionează într-o informare din partea Lotus.
Magazinele partenere la VIP Shopping sunt Sprider Stores, Mondex, Professional Shop, La Scarpa şi Kenvelo.
Tot duminică, 24 iulie, începând cu ora 20, Crush şi Alexandra Ungureanu vor oferi orădenilor un spectacol-eveniment sub cupola Lotus Center.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.