URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Aprilie 2013, 16:07

Copiii vor avea un nou weekend plin, la ERA Shopping Park

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru ultimul weekend din vacanţa de primăvară, ERA Shopping Park Oradea le-a pregătit celor mici poveşti de neuitat şi o excursie imaginară în junglă, împreună cu mascota Bombonera.

Potrivit unui comunicat din partea centrului comercial, Bombonera şi prietenii ei vor inaugura atelierul măştilor din Safari, vor da viaţă animalelor prin culoare, vor organiza jocuri cu ghicitori, vor cânta şi vor dansa. Iar la final, aşa cum spune deja tradiţia, cu toţii se vor îndulci cu acadelele Bombonerei.

Bombonera îi aşteaptă pe copii sâmbătă, de la ora 17, sub cupola ERA Shopping Park Oradea. Întâlnirea va dura două ore, iar intrarea este liberă.

Surprizele nu se termină aici, pentru că filmele de animaţie gratuite pentru copii îi vor aduce sâmbătă, de la ora 11, pe "Tarzan" (durată de 88 de minute), iar duminică, de la aceeaşi oră, pe "Aladin şi Regele Hoţilor" (78 de minute).

La fel ca până acum, filmele vor fi difuzate în sala de spectacole situată în apropierea magazinului Fox, cu o sonorizare şi o afişare de excepţie. fiind dublate în limba română. Capacitatea sălii este de 300 de locuri, iar intrarea este liberă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON