URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
12 Mai 2012, 10:12

Concert dedicat "mamei" trăgănatelor bihorene, Elisabeta Pavel, la Teatrul Regina Maria

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Teatrul Regina Maria organizează, duminică, premiera spectacolului "In Memoriam Elisabeta Pavel" (1921-1972), pus în scenă de Ansamblul Folcloric Profesionist Crişana.

Spectacolul este organizat la împlinirea a 40 de ani de la moartea interpretei bihorene care s-a făcut remarcată la Bucureşti, în anii 50, şi a înregistrat la Radiodifuziunea Română, dar şi în colaborare cu orchestre celebre, printre care şi "Barbu Lăutaru", melodii precum "Tragănă, nană, tragănă", "Bună dimineaţa nană", "Mărs-o badea la Tinca", "Adă, Doamne trenu-n gară", dar şi cântece de joc precum "Joc pe picior din Cărănzel", "Luncan din Şuncuiuş", "Polca bătrânească" ori "Joc din Vaşcău".

"Elisabeta Pavel, reprezentantă de mare valoare a cântecului bihorean, cea care a făcut cunoscut pentru prima dată cântecul de căpătâi al trăgănatelor bihorene "Trăgană nană trăgană" merită toată preţuirea noastră", se arată într-un comunicat al Teatrului Regina Maria.

Spectacolul va cuprinde cântece, dansuri şi obiceiuri de primăvară din Bihor, dar şi un moment special în care soliştii Ansamblului Crişana vor interpreta cântece din repertoriul Elisabetei Pavel.

În spectacol vor apărea: Simona Costin, Otilia Haragoş Seghedi, Petrică Popa, Florin Bontu, Felicia Costin, Viorica Bradea, Cornelia Covaciu, Luminţa Tomuţa, Voichiţa Mihoc, Leontin Ciucur, Stângaciu şi Cornel Borza. Invitaţii premierei sunt Florica Zaha şi Traian Jurchela, iar dirijor va fi Liviu Buţiu.

Spectacolul va începe de la ora 19. Preţul unui bilet este de 20 de lei în sală şi loji şi de 10 lei la balcon. Doritorii îşi pot cumpăra bilete de la agenţia teatrului sau de pe site-ul biletmaster.ro.

Elisabeta Pavel s-a născut în 1921 în satul Girişu Negru din Bihor, dar în tinereţe s-a mutat la Bucureşti pentru a lucra ca menajeră la casele unor oameni înstrăriţi. La petrecerile bihorenilor din Capitală a fost remarcată datorită vocii sale, ajunând să înregistreze melodii tradiţionale din zona ei natală. În 1968 s-a întors în Oradea, unde a devenit solistă a Orchestrei Crişana.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Trăgăna-mi-aş
No, amu ori îi tragănă, ori trăgană. Că nu-i totuna.
Postat 13 Mai 2012, 09:05 de trilulilu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON