URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Noiembrie 2011, 16:16

Branduri noi şi o campanie cu 1.001 premii, la Oradea Shopping City

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea Shopping City a anunţat miercuri că orădenii pot alege dintre produsele unor noi branduri, începând cu această săptămână. "O premieră pentru vizitatorii mall-ului o reprezintă Guess, care se va regăsi în oferta magazinului V46 Outlet. OSC anunţă şi un nou retailer, Top Sellers, care va avea în portofoliu mărcile Vero Moda, Jack and Jones, Oviesse, Piazza Italia şi Geox", se arată în comunicat.

Dintre chiriaşii deja anunţaţi, Fiorangelo şi-a inaugurat magazinul pe 20 noiembrie, urmând ca în această săptămână să deschidă şi magazinele Cacharel şi US Polo. "Spre sfârşitul acestei luni, Mirano va pune la dispoziţia doritorilor cele mai noi soluţii de bagaje, în timp ce prima jumătate a lunii decembrie va marca deschiderea restaurantului Hanul Pescarilor şi a Eponge Fashion Cafe, precum şi al doilea magazin Eponge Kids din cadrul mall-ului", mai anunţă reprezentanţii OSC.

Magazinele centrului comercial reunesc deja ofertele unor branduri celebre precum Armani, Calvin Klein, Polo Ralph Lauren, Armani Collezioni, Christian Dior, Roberto Cavalli şi Yves Saint Laurent.

Tombolă şi târg de Crăciun

Pe de altă parte, în preajma sărbătorilor de iarnă, Oradea Shopping City a pregătit atât o campanie cu 1.001 premii, cât şi activităţi tematice pentru fiecare sărbătoare. Astfel, clienţii mallului se pot înscrie în cursa pentru câştigarea unuia dintre cele 1.000 de premii, sub forma unor cadouri de Crăciun, sau a premiului cel mare, care va fi oferit în urma unei tombole, dar al cărei conţinut nu a fost dezvăluit încă.

"Doritorii trebuie să se prezinte la info desk-ul amenajat în OSC cu 5 bonuri din zile diferite în valoare de minim 10 lei sau cu un bon în valoare de 1.000 de lei urmând să primească un talon special de concurs, care le va permite să beneficieze între 20 şi 23 decembrie de unul dintre cele 1.001 de premii", precizează reprezentanţii mallului.

Pentru cei mici, OSC a pregătit în perioada 20 noiembrie - 29 decembrie mai multe surprize. "Aceştia vor putea urmări piese de teatru, îi vor întâlni pe Moş Niculae şi pe Moş Crăciun, vor putea decora bradul OSC şi vor avea ocazia să participe la diferite concursuri cu premii", se mai precizează în comunicat.

Aşadar, duminică, pe 27 noiembrie, de la ora 17, micuţii sunt invitaţi să vadă spectacol "Jack şi vrejul de fasole". De asemenea, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, în mall vor fi organizate activităţi specifice, cu bucate tradiţionale. "Tot în atmosferă de sărbătoare vor fi aşteptaţi şi cei care poartă numele de Andreea sau Andrei pe 30 noiembrie şi Nicoleta sau Nicolae pe 6 decembrie. Ei vor primi vouchere cadou în baza actului de identitate", se arată în comunicat.

În plus, pe toată perioada lunii decembrie, la OSC va avea loc un târg de Crăciun, care va cuprinde variate şi alese bunătăţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
brands
sincer branduri ca \"Armani, Calvin Klein, Polo Ralph Lauren, Armani Collezioni, Christian Dior, Roberto Cavalli şi Yves Saint Laurent\" suna mai bine decat Zara, Bershka, Pull&Bear, Sprider, Kenvelo, etc. sunt si mai scumpe, binenteles.
Postat 23 Noiembrie 2011, 18:14 de unu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON