URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Martie 2013, 16:01

Bihorel te trimite la concertul Loredanei!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sâmbătă, pe 16 martie, de la ora 19, Loredana Groza va cânta la Casa de Cultură a Sindicatelor. Organizatorii, AS Events şi Asociaţia Studenţilor din Universitatea Oradea, au anunţat că spectacolul va cuprinde cele mai cunoscute melodii ale interpretei, dar şi cântece de pe cel mai nou album al acesteia, intitulat "Dragoste".

De asemenea, spectatorii vor putea asculta melodia "APA" în duet cu Cabron, care va fi şi el prezent pe scena CSS. Printre invitaţii Loredanei se mai numără formaţia orădeană Celelalte Cuvinte şi Răzvan Ştef, fost concurent la Vocea României.

Biletele au fost puse deja în vânzare şi au fost împărţite pe trei categorii, în funcţie de locul în sală: 75, 100, respectiv 125 lei. Cu ajutorul ASUO, studenţii îşi pot cumpăra de la sediul asociaţiei două bilete de 75 de lei la preţ de unul.

Nou lansatul blog al lui Bihorel, www.bihorel.ro, pune la bătaie două invitaţii duble la spectacolul Loredanei într-un concurs lansat pe Facebook.

Vezi aici cum poţi câştiga o invitaţie dublă la concertul Loredana!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
apa apa apa
Dati apa cretinei, poate tace!
Postat 06 Martie 2013, 19:06 de citizen
No way!
No, thank's no! I don't like that bitch! And her "music" make me puke!
Postat 06 Martie 2013, 14:53 de Jon Bon Jovi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON