URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 30 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Octombrie 2011, 17:12

Bianca Drăguşanu le va arăta orădencelor noile tendinţe în modă la ERA Shopping Park

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Weekend-ul acesta va veni la Oradea cu surprize, atât pentru iubitoarele de modă cât şi pentru pasionaţii de şah.

"Pentru că sezonul rece şi-a intrat deja în drepturi la Oradea, trebuie să trecem la garderoba de toamnă. Bianca Drăguşanu va veni la Oradea cu sfaturi şi idei despre tendinţe şi cu o prezentare de modă, ce se va desfăşura la magazinul Euphoria din ERA Park", se afirmă în comunicatul organizatorilor.

Bianca Drăguşanu va prezenta sâmbătă colecţia de toamnă-iarnă BBY şi se va întâlni cu orădencele pentru a le arăta care sunt cele mai noi tendinţe în vestimentaţie. Prezentarea de modă va avea loc de la 17, în cursul serii urmând ca vedeta să aleagă câştigătoarea unei ţinute complete oferită de Euphoria Style.

Pe de altă parte, tot sâmbătă, de la ora 10, va avea loc şi Festivalul de Şah la care se vor putea înscrie copiii cu vârsta maximă de 14 ani. Concurenţii vor juca fiecare câte şapte runde de 10 minunte, în sistem eleveţian, iar la finalul competiţiei vor primi numeroase premii. Înscrierile se vor face la faţa locului, toate materialele pentru joc urmând a fi puse la dispoziţie de organizatori.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4612 RON
  • 1 EUR = 4.976 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON