URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 27 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
07 Decembrie 2011, 11:48

Peste 260 de mămici singure vor fi ajutate în preajma sărbătorilor, de Lotus Center şi Pro Valoare (FOTO)

Peste 260 de mămici singure vor fi ajutate în preajma sărbătorilor, de Lotus Center şi Pro Valoare (FOTO) Peste 260 de mămici singure vor fi ajutate în preajma sărbătorilor, de Lotus Center şi Pro Valoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A treia ediţie a campanei sociale "Mă creşte singură", desfăşurată în perioada 16 noiembrie - 2 decembrie, de Pro Valoare în colaborare cu Lotus Center şi Grup West, a ajuns la final.

"În urma strângerii de fonduri provenite din partea unor oameni cu suflet mare, 265 de mămici care îşi cresc singure copilaşii preşcolari vor primi cadou vouchere de cumpărături în valoare totală de câte 300 de lei/familie monoparentală", se arată într-un comunicat trimis marţi de reprezentanţii Lotus Center.

Potrivit organizatorilor, la succesul celei de-a treia campanii "Mă creşte singură" au contribuit atât iniţiatorii ei respectiv Pro Valoare, Lotus Center şi Grup West, cât şi societăţi precum Joint Communications şi Communications Media Grup reprezentate de Diana Goga, Nutrientul reprezentată prin Pazuric Iosif, Dumexim reprezentată prin Simona Dume, Adenandra reprezentată prin Adriana Bonţe, Herald Impex reprezentată prin Demian Ioan, Proges reprezentata prin Copăcean Cristian, Active Media reprezentată prin Titiana Tirban, RER Ecologic Service Oradea reprezentată prin Gabriela Malinaş, Vogue Center reprezentată prin Alina Curpaş, dar şi persoane fizice precum Beniamin Rus, patronul grupului de firme Selina, Cosmina Mahara sau Pasztor Sandor, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.

Firmele şi persoanele enumerate au donat bani în cadrul unei gale organizate pe 2 decembrie la Lotus Center. Voucherele în valoare de câte 300 de lei vor ajunge, în perioada 12-17 decembrie, la mamele înscrise în campanie, tocmai la timp pentru a face un cadou frumos copiilor.

În 2009, prima ediţie a campaniei "Mă creşte singură" a făcut sărbătorile mai blânde pentru 240 de mame, iar în 2010 au fost ajutate 317 mame prin aceeaşi campanie socială.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Organizare defectuoasa
Toata stima si respectul pt. initiativa, insa nu s-a gandit nimeni, cand a stabilit orarul de inscriere si de distribuire a ajutoarelor intre orele 9 si 12, ca, la orele acelea, unele dintre noi (in afara de mamele aflate in concediu pana la 2 ani sau cele care nu au o ocupatie), mai si lucreaza ... Anul trecut organizarea a fost mai buna ... oricum, va multumim ! Sa aveti sarbatori luminate alaturi de cei dragi !
Postat 11 Decembrie 2011, 19:40 de cami
Multumim !
Multumiri Pro Valoare, Lotus Center, Grup West, precum si tuturor celor care au facut donatii. Sarbatori fericite tuturor !
Postat 10 Decembrie 2011, 00:17 de maria
fraiere
cu ma-ta!
Postat 07 Decembrie 2011, 22:44 de LXVII
nu mai poti sa ai incredere in nimeni in ziua de azi
aste cu cine se vor mai culca ?
Postat 07 Decembrie 2011, 15:18 de cum vor plati
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON