Ediţia a XII-a a Serbărilor Cetăţii a început vineri cu mai multe ghidaje prin Cetate, activităţi interactive cu meşteşugari, dar şi trageri cu arcul tradiţional. Seara, în schimb, a fost dedicată trupelor rock, majoritatea din Oradea.
Chiar dacă au avut parte de prima seară răcoroasă din ultima perioadă, orădenii nu s-au înghesuit să iasă la concert. Astfel că, doar puţin peste 250 de persoane s-au strâns în total în Şanţul Cetăţii, iar mulţi dintre participanţi au stat răsfiraţi în grupuri mici, unii chiar întinşi pe iarbă.
Pe scenă au urcat rând pe rând Noris Schek, Sanctuar, Reverse Nation şi Polter Guys. Cei din urmă, o formaţie orădeană nou înfiinţată, au interpretat câteva piese proprii, dar şi coveruri. Totuşi, atmosfera a fost una "amorţită", doar un grup de câţiva rockeri fiind prinşi de ritmul muzicii.
Spectatorii s-au grupat, însă, atunci când Mihai Dacin, MC-ul evenimentului i-a chemat pe scenă pe muzicienii de la Celelalte Cuvinte, care au stârnit aplauze încă de la primele acorduri.
La această ediţie a Serbărilor Cetăţii, corturile cu mititei, cârnăciori, bere ori kurtos kalacs au fost amplsate pe strada Griviţei, în afara Şanţului Cetăţii. De altfel, orice activitate comercială a fost interzisă în cadrul evenimentului, acesta fiind finanţat din fonduri europene dedicate promovării oraşului.
Serbările continuă sâmbătă cu o serie de activităţi cu tentă medievală, dar şi cu concerte.
Programul complet al zilei de sâmbătă:
10.00-18.00 Concurs de tir cu arcul tradiţional dotat cu trofeul "Cupa Cetăţii"
10.00-19.00 Expoziţie de costume şi steaguri medievale din materiale neconvenţionale Remix Medieval
12.00-14.00 Ghidaj în Cetatea Oradea (tur 1)
12.00-18.00 Interactivitate cu trupa de muzică medievală Bordó Sárkány Régizene Rend
12.00-19.00 Atmosfera medievală întreţinută de Paladinii de Terra Medies
14.00-19.00 Activităţi interactive cu mesteşugari
14.00-19.00 Trageri interactive cu arcul tradiţional
15.00-17.00 Ghidaj în Cetatea Oradea (tur 2)
15.00-17.00 Ghidaj pe traseul strada Republicii-Piaţa Unirii-Cetatea Oradea (tur 3), pornire din faţa Magazinului Universal Crişul
17.00-18.00 Lecţie deschisă despre patrimoniul şi arhitectura oradeană / Proiecţie în Sala Multifuncţională "Grota Roşie"
17.00-19.00 Prezentare interactivă de cai
18.00-19.00 Concert cu trupa medievală de cimpoieri Bordó Sárkány Régizene Rend
19.00-20.00 Piesa de teatru "Vaduva Veselă"
20.00-21.00 Concert de muzica medievală Bordó Sárkány Régizene Rend şi jonglerii cu foc
21.00-23.00 Concert folcloric şi folk " Ansamblul Bihorul", "Emeric Imre Band"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.