Festivalul Internaţional de Teatru Oradea continuă până pe 12 octombrie, însă majoritatea spectacolelor incluse în acest eveniment s-au jucat deja. De altfel, duminică seară, la Sala Mare, după comedia "Titanic Vals", jucată de actorii Teatrului Odeon (Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Ionel Mihăilescu, Pavel Bartoş, Alexandru Papadopol), juriul Festivalului de Teatru Scurt, inclus în FITO2014, a anunţat premiile ediţiei a XX-a.
Nu înainte, însă, ca primarul Ilie Bolojan să iasă pe scenă şi să mulţumească organizatorilor, invitaţilor şi spectatorilor pentru implicarea în FITO2014. "E greu să apari pe o scenă după asemenea actori pentru că, făcând parte din lumea politică, rişti să devii ridicol", a spus primarul Bolojan, făcând publicul să râdă, având în vedere că piesa lui Tudor Muşatescu e plină de ironii la adresa politicienilor. Trecând într-un ton mai serios, edilul a adăugat că "Primăria Oradea va fi alături de teatrul orădean şi activităţile culturale din oraşul nostru".
Discursul scurt al edilului a fost punctat de managerul Daniel Vulcu. "Scurt şi concis, pentru că nu de vorbe avem nevoie, ci de bani", a spus acesta după plecarea primarului.
Juriul ediţiei a XX-a a Festivalului de Teatru Scurt a fost format din Maria Zărnescu (critic de teatru, asistent universitar UNATC), Elisabeta Pop (critic de teatru), Mircea M. Ionescu (dramaturg), Adi Carauleanu (actor şi director artistic aş Teatrului Naţional Vasile Alecsandri, Iaşi) şi preşedintele Alexa Visarion (regizor şi scenarist).
Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost câştigat de Roxana Ionescu, pentru spectacolul teatrului gazdă "În inima nopţii - Episodul Hamlet", jucat pe scena mobilă, închisă într-un cort, cu un decor minimalist.
Juriul ediţiei a XX-a a Festivalului de Teatru Scurt a decis să acorde premiul pentru cea mai bună regie ex aequo Gianiei Cărbunariu, respectiv lui Bobi Pricop, pentru spectacolele "Tipografic majuscul" (co-producţie dramAcum şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, în parteneriat cu Teatrul Odeon, respectiv "Profu' de religie" (Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova).
Premiul pentru cel mai bun actor a revenit ex aequo lui Marcel Iureş şi George Mihăiţă, pentru rolurile din "Păi despre ce vorbim noi aici, domnule?", un spectacol de Cătălin Ştefănescu, după "Moromeţii" de Marin Preda. Spectacolul a fost jucat cu succes sâmbătă seară pentru o sală plină a Teatrului Regina Maria.
Cea mai bună actriţă a fost desemnată, în schimb, Anca Hanu pentru rolul din spectacolul "Amalia respiră adânc" de la Teatrul Naţional "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca. La această categorie a fost nominalizată şi actriţa Ioana Dragoş Gajdo, a teatrului gazdă, pentrul rolul din spectacolul "Cancun".
În fine, cel mai important premiu al Festivalului de Teatru Scurt, şi anume pentru cel mai bun spectacol, a fost câştigat de "În inima nopţii - Episodul Hamlet", al Teatrului Regina Maria, regizat de Gavriil Pinte, după un scenariu co-semnat de Gavriil Pinte şi George Banu, cel din urmă fiind critic şi profesor de teatrologie la Sorbona. După cum era de aşteptat, vestea a fost primită cu entuziasm de publicul prezent la ceremonia de decernare a premiilor.
Juriul acestei ediţii a decis să-i acorde un premiu special regizorului Theodor Cristian Popescu, pentru regia spectacolelor "Cancun", "Panică" şi "Perplex", respectiv un premiu de excelenţă spectacolului "Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?".
În fine, concursul de creaţie dramatică din acest an a fost câştigat de Ionuţ Buruiană, pentru scenariul "Fumezi?", o comedie într-un singur act. Juriul concursului a fost format din regizorul Alexandru Mâzgăreanu, criticul de teatru Claudiu Groza şi Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia.
După decernarea premiilor, spectatorii au fost invitaţi să urmărească, afară, pe scena mobilă, spectacolul muzical "Leonce şi Lena", după care ediţia aniversară a Festivalului de Teatru Scurt a fost închisă cu focuri de artificii. Programul FITO continuă în următoarele două weekenduri cu spectacole dedicate copiilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.