URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
01 Iunie 2012, 16:29

De 1 iunie: Copiii au luat cu asalt punctul de observare al pompierilor care a funcţionat în urmă cu un secol în Turnul Primăriei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primele grupuri de copii, care au vizitat expoziţia au venit de la Şcoala nr. 11 din strada Moldovei şi au fost însoţiţi de învăţătoarea Ilisei Tereza. Copii au fost întâmpinaţi de viceprimarul Florica Cherecheş şi de preşedinta Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, Angela Lupşea.

Cei mai tineri orădeni s-au visat pentru o clipă pompieri care veghează asupra oraşului din turnul Primăriei. Micuţii au avut vineri, cu ocazia zilei de 1 iunie, acces gratuit la expoziţia cu obiecte pompiereşti organizată de Fundaţia de Protejate a Monumentelor Istorice Bihor în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţie de Urgenţă Bihor, în fostul punct de observare al pompierilor care a funcţionat în urmă cu un secol în Turnul Primăriei.

Expoziţia face trimitere la statutul pe care îl avea Turnul Primăriei Oradea acum mai bine de 100 de ani, respectiv în anul 1904, când acesta era un turn de observare a incendiilor.

Pompierii din vechime...

Conform unui comunicat al Primăriei, colecţia inedită expusă în turn cuprinde obiecte specifice de combatere a incendiilor din cele mai îndepărtate timpuri şi până azi, care le sunt prezentate micuţilor vizitatori de către pompierul în exerciţiu Victor Lupşea. Elev al în clasa a treia la Liceului Teologic Greco Catolic, Victor este pasionat de meseria de pompier.

Datorită cunoştiinţelor acumulate, micuţul a reuşit să le prezinte vizitatorilor, în detaliu, obiectele care erau folosite în stingerea incendiilor acum mai bine de 100 de ani, dar şi ţinutele şi uniformele purtate de pompieri în acele timpuri.

La prezentarea obiectelor Victor a fost însoţit de mascota evenimetului, "micuţa pompieriţă", Allegra Maria Popa de numai trei anişori.

Alarmă cu "bătaie"

Potrivit volumului "File din istoria pompierilor Bihoreni" în anul 1904, la cel de-al doilea nivel al Turnului Primăriei a fost transformat într-un punct de observare a incendiilor din oraş. Un pompier de serviciu alarma populaţia prin bătăi de clopot să intervină la stingerea focului înainte ca acesta să se extindă.

Zona în care a izbucnit focul putea fi identificată în funcţie de numărul bătăilor de clopot: pentru Oraşul Nou - 2 bătăi, Vest Olosig (Ret) - 3 bătăi, Est Olosig - 4 bătăi, Velenţa - 5 bătăi şi Velenţa Sud - 6 bătăi. În plus, pe timp de zi, în turnul de observare se arbora un drapel roşu pe direcţia în care a izbucnit incendiul, iar noaptea se aprindea un reflector electric.

Exponatele prezentate azi aparţin colecţiei din Sala de tradiţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. Cu ocazia zilei de 1 iunie copiii pot vizita expoziţia gratuit până la orele 18, iar în perioada 2 - 22 iunie aceasta va putea fi vizitată în intervalul orar 10 - 18 la un preţ al biletului redus la 1 leu. Programările se pot face la numerele de telefon: 0731/212.284 sau 0259/437.000 interior 262.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON