URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
21 Septembrie 2013, 14:02

Victorii clare pentru CSM Digi şi în a patra zi a turneului de polo de la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vineri, la turneul naţional de polo de la Oradea, din Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", au fost programate două reuniuni, aferente etapelor a V-a şi a VI-a.

În prima reuniune, campioana CSM Digi "s-a distrat", cu AMEFA Arad, în faţa căreia s-a impus cu scorul de 20-4, în timp ce Crişul Lancetti a obţinut prima victorie, scor 16-7 cu Poli Cluj.

CSM Digi s-a distanţat din start în disputa cu arădenii, reuşind un 5-1 în primul sfert, însă în următoarele 8 minute, cei de la AMEFA au echilibrat jocul, reuşind să înscrie 3 goluri, tot atât cât au marcat şi orădenii. După pauza mare însă, elevii lui Dorin Costrăş au făcut spectacol, marcând 8 goluri în sfertul III şi 4 în ultimul fără să primească vreunul măcar. Principalul marcator din acest joc a fost Alex Popoviciu, autor a 8 goluri.

La rândul ei, formaţia Crişul Lancetti Oradea a reuşit o partidă bună în această etapă, cu numărul 5, după ce a învins pe Poli Cluj cu 16-7, la capătul unui joc pe care l-a controlat în permanenţă. Elevii antrenorului Eugen Băjenaru au câştigat primele două sferturi cu 3-0 şi 5-2, au remizat în cel de-al treilea, cu 2-2, şi s-au impus în ultimul cu 6-3. Roland Szabo a fost principalul marcator, cu 4 goluri, secondat fiind de Remus Barbu şi Alexandru Sfârle cu câte 3 reuşite.

Cea mai interesantă partidă a etapei a V-a a fost însă cea dintre rivalele bucureştene, Dinamo şi Steaua. La capătul unui meci echilibrat au câştigat steliştii la un gol diferenţă, scor 11-10. În fine, în cea de-a patra confruntare a rundei, Sportul Studenţesc a învins Rapidul cu 18-4.

În reuniunea de după amiază, cele două echipe orădene s-au întâlnit în meci direct, câştig de cauză având campionii de la CSM Digi, care s-au impus cu 12-4, după ce la pauza mare au condus cu 6-1. Dunca şi Diaconu, cu câte 3 goluri, au fost principalii marcatori de la campioni, iar Sfârle, cu 2 reuşite, principalul puncher de la Crişul.
De precizat că această partidă a constituit şi ultimul meci pe care l-a arbitrat orădeanul Ladislau Vekerdi, el fiind premiat cu această ocazie de Federaţia Română de Polo pentru cei 20 de ani de activitate.

În celelalte jocuri ale etapei a VI-a Sportul Studenţesc a învins echipa Dinamo cu 11-10 şi a luat o opţiune serioasă pentru a disputa finala Cupei României, AMEFA Arad a dispus de Poli Cluj cu 11-8, iar Steaua a învins Rapidul cu 14-5.


CSM Digi - AMEFA Arad 20-4 (5-1, 3-3, 8-0, 4-0)
CSM Digi Oradea: Gojko Pjetlovic, Adrian Jurcă, Tiberiu Negrean 1, Alex Popoviciu 8, Catalin Alexa 1, Vojislav Čupić 3, Andrei Cretu, Gheorghe Dunca 4, Ramiro Georgescu, Kalman Kadar 1, Dorin Cretu, Bogdan Cîmpianu1, Adam Freundlich 2. Antrenor: Dorin Costras
AMEFA Arad: David Săcui, Levente Vancsik 2, Alex Băltean, Ronald Furj 1, Alex Fericean, Marius Marinescu, Cosmin Sofroniciu, Claudiu Grama, Bogdan Laza 1, Zoltan Szabadai, Sergiu Fînaţă, Robert Gergelyfi, Cătălin Hodăgeu. Antrenor: Cristi Cozma

Crişul Lancetti - Poli Cluj-Napoca 16-7 (3-0, 5-2, 2-2, 6-3)
Crişul Lancetti Oradea: Mircea Furtoş, Andrei Pânzariu, Remus Barbu 3, Istvan Szabo 1, Sergiu Olcean, Giuliano Sabău 1, Alexandru Sfârle 3, Bogdan Paleacu 2, Roland Szabo 4, Claudiu Alb 1, Cristopher Oros, Doru Maior, Cristian Terec 1, Bogdan Remeş. Antrenor Eugen Băjenaru
Poli Cluj: Titus Roşca, Tiberiu Vincze 4, Tiberiu Dolha, Laszlo Gebefugi, 1 Bogdan Oniga, Andrei Gandrabura, Vlad Tantău, Vlad Ban, Ştefan Dolha 1, Marius Abrudan, Ovidiu Devian, Cristian Tomele, Alex Corodean 1. Antrenor Radu Sabău

Crişul Lancetti - CSM Oradea 4-12 (0-4, 1-2, 1-3, 2-3)
Crişul Lancetti Oradea: Mircea Furtoş, Andrei Pânzariu, Szilagy, Remus Barbu 1, Istvan Szabo 1, Sergiu Olcean, Alexandru Sfârle 2, Bogdan Paleacu, Roland Szabo, Claudiu Alb, Doru Maior, Cristian Terec, Bogdan Remeş. Antrenor Eugen Băjenaru
CSM Digi Oradea: Gojko Pjetlovic, Adrian Jurcă, Tiberiu Negrean 1, Nicolae Diaconu 3, Mihnea Chioveanu 1, Alex Popoviciu, Catalin Alexa, Vojislav Čupić 2, Andrei Cretu 1, Gheorghe Dunca 3, Dorin Creţu, Bogdan Cîmpianu 1, Adam Freundlich. Antrenor: Dorin Costrăş

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON