URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
07 Decembrie 2011, 09:41

Victorie spectaculoasă a echipei României în meciul cu Spania de la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Echipa naţionala de polo pe apă a României a întâlnit marţi la Oradea, la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", reprezentativa Spaniei, în cel de-al doilea meci din Grupa C a preliminariilor Ligii Mondiale.

La capătul unui joc interzis cardiacilor, reprezentativa ţării noastre a reuşit să se impună şi să câştige la un gol diferenţă, scor 9-8, după ce la pauza mare conducea cu 6-2, dar şi după ce înaintea ultimului sfert a fost condusă cu 7-6.

Începutul de joc a fost bun pentru tricolori, care au marcat primele goluri prin Tiberiu Negrean şi Cosmin Radu. Ibericii au redus din handicap la acest scor prin Espanol, însă la scurt timp, acelaşi Cosmin Radu a revenit cu gol. Cu mai puţin de trei minute până la finalul primului sfert au marcat spaniolii din nou prin Marc Minguell, dar ultimele două minute ale acestui interval de timp au aparţinut echipei României, care a mai înscris prin Ghiban şi Negrean.

Sfertul II a fost mult mai echilibrat, cele două combatante preferând să se tatoneze şi să nu rişte prea mult, astfel că a fost înscris în această repriză doar un gol, prin orădeanul Nicolae Diaconu însă, pentru selecţionata ţării noastre.

După pauza mare a urmat o cădere inexplicabilă în jocul tricolorilor, pe fondul unei evoluţii precise a spaniolilor care au marcat de 5 ori consecutiv, fără să primească vreun gol.

Conduşi cu 7-6 înaintea ultimelor 8 minute, poloiştii români s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să puncteze de trei ori în ultima repriză, primind un singur gol, şi întorcând astfel de partea lor rezultatul. Golurile victoriei au fost înscrise de Alexandru Ghiban, component al CSM-ului, care a întors rezultatul de la 7-8 la 9-8 prin reuşitele sale.

Echipa tricoloră obţine astfel o victorie foarte importantă în grupa C de calificare a preliminariilor Ligii Mondiale, instalându-se în fruntea ierarhiei după primele jocuri ale seriei.


România - Spania 9-8 (5:2, 1: 0; 0:5, 3:2)

România: Dragoş Stoenescu - Cosmin Radu (cpt) 2, Tiberiu Negrean 2, Nicolae Diaconu 1, Andrei Iosep, Andrei Buşilă, Alexandru Matei, Mihnea Chioveanu, Dimitri Goanţă, Ramiro Georgescu 1, Alexandru Ghiban 3, Kalman Kadar, Mihai Drăguşin. Antrenor: Istvan Kovacs.

Spania: Inaki Aguilas - Marco Garcia, Blai Mallarach 1, Fran Fernandez, Guillermo Molina (cpt) 1, Marc Minguell 2, Marc Roca, Albert Espanol 1, Balasz Szirianyi, Felipe Perrone 3, Ivan Perez, Xavi Garcia, Daniel Lopez. Antrenor: Rafael Aguilar

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON