URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
26 Februarie 2012, 10:37

Victorie scurtă şi calificare fără probleme pentru voleibaliştii orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Aşa după cum era de aşteptat, echipa orădeană de volei masculin LPS Bihorul s-a calificat în turul secund al fazei play-off din seria vestică a Diviziei A2, încă din acest sfârşit de săptămână, după meciul susţinut la Târgu Mureş, cu echipa locală Torpi, în cea de-a doua confruntare dintre cele două combatante.

Doar 57 de minute le-au trebuit voleibaliştilor orădeni în a se impune în acest joc, pe care şi l-au adjudecat cu 3-0, pe seturi, cu 25-16, 25-18 şi 25-15.

Deşi au avut o serie de indisponibili, pe Fărcanea (probleme personale), Vornicu (rubeolă), Nan (a jucat la cadeţi) şi Lazăr, elevii tehnicianului Rodian Achimesu şi-au văzut de joc şi s-au descurcat fără probleme şi de această dată, câştigând chiar un pic mai clar decât în prima dispută, de pe teren propriu.

În setul I, s-a mers cap la cap până după primul time-out tehnic (8-7, Oradea), după care oaspeţii s-au desprins, consemnându-se scoruri precum: 15-13, 17-14, 20-15, 21-16 şi 25-16, la capătul a 20 de minute de joc.

În setul secund, LPS Bihorul a condus pe tot parcursul setului, cu 5-2, 8-4, 15-8, 20-11, moment în care a apărut o relaxare a "leilor", gazdele apropiindu-se la 5 puncte, 20-15. În acel moment, antrenorul Achimescu a cerut time-out, de altfel, singurul din meci, iar la scorul de 21-15 l-a introdus Buda în locul lui A. Achimescu. S-a făcut apoi, 23-15 şi 25-18, în 17 minute de joc.

În fine, în setul III, cu Buda titular (ridicător), lucrurile au funcţionat şi mai bine şi s-a consemnat: 6-3, 13-8, 17-11, 22-12, iar în final, 25-15, în doar 20 de minute de joc.

"A fost un bun antrenament, în care am putut să văd la lucru doi juniori, pe Chereji şi pe Buda, ambii descurcându-se onorabil, în condiţiile în care adversarul a jucat mai bine ca în meciul tur. Am pornit greoi, dar după jumătatea setului secund, am sporit viteza de execuţie a acţiunilor de atac, am început să blocăm şi să dăm mai bine cu serviciul, fapt care s-a reflectat şi pe tabela de scor. Ne-am îndeplinit obiectivul, calificarea din două meciuri în al II-lea play-off, de aceea băieţii merită felicitări", a declarat, după meci, antrenorul Rodian Achimescu.

Pentru voleibaliştii orădeni urmează o etapă de pregătire de 5 săptămâni, la finalul căreia vor întâlni ocupanta locului 4, CSM Câmpia Turzii, cea care a trecut cu 2-0 la general de Provolei Arad. Până atunci, sportivii speră să-şi găsească adversari pentru jocuri amicale. "Vreau să mulţumesc şi pe această cale conducerii LPS Bihorul, pentru disponibilitatea de a ne ajuta să ne îndeplinim obiectivul de performanţă, calificarea la turneul de promovare în Divizia A1, dar din păcate gestul lor, minunat de altfel, nu este urmat şi de alţii, ceea ce îmi întăreşte convingerea expusă de mine încă din noiembrie că Oradea nu vrea sau nu este pregătită să aibă o echipa de volei pe prima scenă a ţării", a mai spus Achimescu.


Torpi Tg. Mureş - LPS Bihorul Oradea 0-3 (16-25,18-25,15-25)

LPS Bihorul: Lung Emil (C), Achimescu Andrei, Drăgan George, Tebieş Vlad, Lelea Cătalin, Drinceanu Semin şi Chereji Sebastian (libero). Au mai jucat: Buda Alex şi Abrudan Moisa.

Celelalte rezultate ale primului tur din play-off:

Phoenix Şimleul Silvaniei (locul II) - CSM Rm. Vâlcea (loc VII) 3-0 (s-a jucat în devans), 2-0 la general

CSM Câmpia Turzii (loc V) - Provolei Arad (loc IV) 3-0 (neprezentare), 2-0 la general

CNE Dej (loc VI) - UMF Cluj (loc III) 3-2 (1-1 la general, meciul decisiv în 3 martie la Cluj)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON