Echipa CSM Oradea a câştigat in extremis, în ultima secundă de joc, meciul cu BCM U Piteşti, nimeni alta decât deţinătoarea Cupei României şi a Supercupei naţionale.
Partida s-a desfăşurat într-o notă de echilibru pe tot parcursul jocului, iar punctele victoriei orădene le-a reuşit jucătorul Ivan Stefanovic, jucător care a reuşit un coş de trei puncte în ultima secundă de joc la scorul de 66-66.
Astfel, elevii antrenorului Cristian Achim s-au impus cu scorul de 69-66, cu trei puncte aduse în final de jucătorul care până atunci nu a marcat nici un punct.
Dacă apărarea a funcţionat destul de bine, la capitolul eficacitate Oradea a avut de suferit în acest joc, dar în faţă a avut o echipă foarte bună, aşa cum avea să recunoască la final şi antrenorul Cristian Achim.
Primul sfert a fost adjudecat de oaspeţi la două puncte, cu 19-17. În sfertul al doilea, orădenii au evoluat mai bine impunându-se cu 25-19. După pauza mare, în sfertul III mai eficace s-au dovedit a fi piteştenii, care au marcat 16 puncte şi au primit 11, aflându-se la conducere pe tabelă înaintea ultimelor 10 minute.
Cu o apărare care a funcţionat bine şi cu o mai bună eficacitate, în ultimul sfert orădenii au marcat mai multe puncte decât adversarii, restabilind egalitatea pe tabele. Chiar în final, în timp ce s-au apărat foarte bine au şi reuşit unele coşuri importante prin Pesic, Ţibârnă şi Lupusavei, însă la scorul de 66-66, în ultima secundă Ivan Stefanovic a aruncat de la distanţă, mingea a intrat în inelul de la panoul oaspeţilor şi publicul spectator a fost în delir.
Un joc extrem de strâns, echilibrat, s-a încheiat într-un mod frumos pentru baschetbaliştii orădeni, care au oferit suspans maxim suporterilor.
CSM Oradea - BCM U Piteşti 69 - 66 (17-19, 25-19, 11-16, 16-12)
Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1000
Arbitri: Doru Vinaşi, Marius Ciulin, Bogdan Podar
Comisar: Bucerzan Radu
Marcatori CSM Oradea: Milos Pesic 20 p, Silviu Lupusavei 11, Nemanja Maric 11, Sasha Topchov 11, Bogdan Şibârnă 10, Ivan Stefanovic 3, Wiliam Franklin 2 şi Daniel Dillon 1.
Principali marcatori BCM U Piteşti: Octavian Popa Calota 17 p, Damien Lamone Kinloch 16 şi Pankracije Barac
La final, victoria echipei CSM a fost dedicată căpitanului Nemanja Maric, care în ziua meciului şi-a aniversat ziua de naştere.
În celelalte partide ale rundei inaugurale din noua ediţie a Diviziei A la baschet masculin s-au remarcat victoriile ploieştenilor de la CSU Asesoft, timişorenilor de la BC şi medieşenilor de la Gaz Metan.
Etapa I a Diviziei A la baschet masculin
CS Municipal Oradea 69:66 BCM U Piteşti
U-Mobitelco BT 79:68 CS Dinamo Bucureşti
BC Timba Timişoara 67:72 SCM Universitatea Craiova
CS Energia Rovinari 66:56 CSU Atlassib Sibiu
CSS Giurgiu 82:89 CS Gaz Metan Medias
CS Municipal Bucureşti 66:61 BC PH Csikszereda M. Ciuc
BC Mureş Tg Mures 72:85 BC Timişoara
CS BC Farul Constanta 56:74 CSU Ploieşti
Clasament
1. CSU Ploieşti 1/0 2
2. BC Timişoara 1/0 2
3. CS Energia Rovinari 1/0 2
4. U-Mobitelco BT 1/0 2
5. CS Gaz Metan Medias 1/0 2
6. CS Municipal Bucureşti 1/0 2
7. SCM Universitatea Craiova 1/0 2
8. CS Municipal Oradea 1/0 2
9. BCM U Piteşti 0/1 1
10. BC Timba Timişoara 0/1 1
11. BC PH Csikszereda M. Ciuc 0/1 1
12. CSS Giurgiu 0/1 1
13. CS Dinamo Bucureşti 0/1 1
14. CSU Atlassib Sibiu 0/1 1
15. BC Mureş Tg Mures 0/1 1
16. CS BC Farul Constanta 0/1 1
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.