Deşi a evoluat în deplasare, pe terenul unei formaţii incomode, echipa orădeană de handbal masculin CSM a reuşit sâmbătă o victorie importantă, cu scorul de 36-22, la Făgăraş, în faţa formaţiei locale HCM. Meciul, programat în cadrul a XVI-a a Diviziei A, Seria B, a consemnat la pauză tot un scor favorabil bihorenilor, care după 30 de minute de joc conduceau cu 16-8
A fost unul dintre cele mai bune, dacă nu cumva chiar cel mai bun joc al echipei bihorene în acest sezon, deşi adversara era una care lupta pentru poziţiile superioare ale clasamentului.
Elevii antrenorului Sebastian Tudor au controlat cu autoritate jocul pe toată durata partidei, dovedind că nu întâmplător, chiar cu bugetul diminuat în iarnă şi cu câţiva jucători plecaţi înainte de retur, rămân una dintre echipele puternice din liga a II-a. De menţionat că jucătorii de la HCM Făgăraş nu au pierdut nici un meci retur până la jocul de sâmbătă, iar pe teren propriu erau o forţă.
Forma bună şi evoluţia de excepţie din acest joc a orădenilor au făcut însă ca braşovenii să nu aibă nicio şansă, partida fiind controlată cu autoritate de CSM, care la un moment dat conducea chiar şi cu 18 goluri.
Artizanii victoriei orădenilor au fost în acest meci portarul Vasile Tcaciuc, aflat într-o zi foarte bună, Vlad Avram, autorul a 9 goluri, Alexandru Farcaş, cu 8 reuşite şi Valentin Iştoc, care a marcat 7 goluri.
Acest succes le oferă o bună oportunitate bihorenilor pentru a ocupa locul secund al seriei la finele campionatului.
În jocul de la Făgăraş, pentru CSM Oradea au evoluat: Gale, Tcaciuc - portari, Stoica Vlad 2 goluri, Szilagyi Eduard 1, Iştoc Valentin 7, Avram Vlad 9, Radu Răzvan 1, Farcaş Alexandru 8, Farcaş Răzvan 1, Macovei 2, Papuc 1, Scripnic 1, Sava 1, David 2. Antrenor Sebastian Tudor.
În următorul meci, handbaliştii de la CSM Oradea vor primii sâmbătă, 13 aprilie, în Arena "Antonio Alexe" , replica echipei HC Argeş Piteşti.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.