URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
28 Ianuarie 2012, 18:24

Un nou succes pentru voleibaliştii orădeni: 3-0 cu UMF Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În penultima etapă a sezonului regulat din Seria Vestică a campionatului Diviziei A2 la volei masculin, formaţia orădeană LPS Bihorul s-a impus sâmbătă, la Cluj Napoca, pe terenul formaţiei locale UMF, cu scorul de 3-0.

Elevii antrenorului Rodian Achimescu au încheiat conturile cu partenera de întrecere în 70 de minute de joc, după ce s-au impus pe seturi cu scorurile de 25-21, 25-18 şi 26-24.

În pofida faptului că a avut 2 jucători în convalescenţă, pe Achimescu şi Drinceanu, formaţia orădeană a prestat unul dintre cele mai bune jocuri din actuala ediţie de campionat.

"A fost cel mai bun joc pe care l-am prestat. Am reuşit să-i menţin psihic pe băieţi după victoria frumoasă de sâmbăta trecută, iar cu excepţia unei sincope din setul 3, când am condus cu 13-7, fiind egalaţi apoi la 13, nu am avut probleme. Băieţii s-au descurcat exemplar şi de aceea ţin să îi felicit", a declarat tehnicianul Rodian Achimescu pentru BIHOREANUL.

În jocul de la Cluj, formaţia orădeană i-a avut în teren pe: Achimescu, Drăgan, Lelea, Lung, Tebieş, Abrudan şi Fărcanea. A mai intrat Drinceanu, iar rezerve neutilizate au fost Buda şi Nan.

Prin această victorie, fomaţia orădeană se menţine pe prima poziţie a clasamentului, la 2 puncte avans faţă de principalele urmăritoare, Felix Şimleul Silvaniei şi UMF Cluj, şi nu mai are emoţii în ceea ce priveşte ocuparea primului loc la sfârşitul sezonului regulat.

În următorul joc, care va fi de altfel şi ultimul din sezon, orădenii vor întâlni sâmbăta viitoare formaţia CNE Dej, într-un joc programat la sala LPS Bihorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON