URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Decembrie 2013, 08:09

Ultimul joc din cupele europene: CSM Oradea - Royal Hali Gaziantep

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După victoria clară în faţa ilfovenilor de la Concordia Chiajna, echipa orădeană de baschet masculin CSM îşi îndreaptă acum atenţia asupra ultimelor două jocuri din acest an, marţi, în FIBA Euro Challenge, împotriva turcilor de la Royal Hali Gaziantep, iar sâmbătă, ultima partidă din turul Ligii Naţionale, tot pe teren propriu, cu Energia Rovinari.

"Chiar dacă noi nu mai avem şanse de a ne califica mai departe în cupele europene, vom încerca să câştigăm pentru că această atitudine ne caracterizează", a declarat, legat de meciul de marţi, antrenorul Cristian Achim.

"Vom încerca să-i batem pe turci pentru a doua oară. Sperăm să putem. Aş vrea să spun că sorţii nu ne-au fost favorabili pentru că am avut parte în aceeaşi grupă de principala favorită - Samara - respectiv a treia favorită la cucerirea trofeului - Gaziantep. De asemenea, noi am jucat cu cea mai bună echipă din Ungaria la momentul actual. Nu ştiu dacă criteriul geografic ne-a încurcat, dar poate am fi avut o mai bună şansă de calificare într-o grupă mai accesibilă", a mai arătat tehnicianul.

La rândul său, jucătorul Daniel Dillon a subliniat că, deşi este ultimul joc în FIBA, "dorim să ne luăm rămas bun cu o victorie", apreciind că echipa orădeană s-a deschircat bine la prima participare în EuroChallenge. "Trebuie să ţinem cont şi de valoarea adversarilor pe care i-am întâlnit şi orice s-ar spune, am nimerit într-o grupă foarte grea. A fost o experienţă de pe urma căreia vom învăţa şi ne va ajuta să creştem ca echipă. (...) Chiar dacă nu mai avem şanse de calificare, cred că un nou meci în EuroChallenge ne poate oferi multe beneficii în perspectiva celei de-a doua jumătăţi în întrecerea internă. Ne ghidăm după ideea de a juca mai bine de la un meci la altul, iar acest joc ne poate ajuta în acest sens", a precizat Dillon.

Disputa cu turcii de la Gaziantep are loc în cadrul etapei a VI-a din prima fază a FIBA EuroChallenge şi va debuta de la ora 19.45.

Accesul spectatorilor în incinta Arenei "Antonio Alexe" la acest meci se va face cu începere de la orele 18:30. Partida, însă, va demara de la ora 19:45.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON