La terenul sintetic al Stadionului Municipal "Iuliu Bodola" s-au desfăşurat, joi, ultimele două jocuri din etapa a II-a a fazei grupelor din competiţia "Campionii Liceelor - Trofeul FC Bihor". Concursul este organizat clubul FC Bihor pentru liceeni cu ocazia manifestărilor aniversare a 110 ani de fotbal în Bihor şi 40 de ani de când echipa fanion a judeţului a căpătat numele FC Bihor.
Mai întâi, în cadrul grupei B, echipa Liceului Teoretic "Ady Endre" a primit replica celor de la Grup Şcolar "Ioan Bococi", pe care au reuşit să-i învingă clar, cu scorul de 10-2, după ce la pauză conduceau cu 3-1.
Pentru elevii profesorului Rolinger a fost un fel de revanşă după înfrângerea din prima etapă, când au pierdut surprinzător în faţa celor de la GS "George Bariţiu". De această dată însă, cu lotul complet, cei de la "Ady" au defilat şi şi-au îmbunătăţit considerabil situaţia de la golaveraj. O poftă mare de joc au arătat-o în această dispută Lukacs Zsombor, autor a 5 goluri, şi Laszlo Zoltan, cu 4 reuşite. Celălalt gol pentru "Ady" l-a înscris Warith Akos. Pentru echipa Grupului Şcolar "Ioan Bococi", antrenată de profesorul Călin Cheregi, golurile au fost marcate de Robert Varga şi Beniamin Boca.
În clasamentul grupei B, cu o etapă înainte de final, LT "Ady Endre" şi GŞ "George Bariţiu" au câte 3 puncte, iar GŞ "Ioan Bococi", niciunul.
În ultima etapă, jocul care va decide echipa calificată în semifinale, săptămâna viitoare, echipele şcolilor speciale "George Bariţiu" şi "Ioan Bococi" se vor întâlni între ele, pentru "Bariţiu" fiind suficient un rezultat de egalitate pentru a obţine primul loc.
De altfel, profesorii de la această şcoală au fost prezenţi la jocul de joi, pentru a-şi spiona următorul adversar, apreciind că pentru ei, rezultatul cu "Ady Endre" şi marea şansă de a obţine calificarea în semifinale este o performanţă.
În jocul al doilea al zilei, în grupa C, cea mai echilibrată grupă, s-au întâlnit echipele liceelor "Onisifor Ghibu" şi LPS Bihorul. Miza a fost mare la acest joc, având în vedere că echipa câştigătoare ar fi obţinut calificarea pentru semifinale. Cu mulţi jucători legitimaţi, cele două formaţii au practicat un joc frumos, cu o încărcătură aparte.
Primii care au marcat au fost elevii profesorului Negrea, cei de la LPS Bihorul, prin Liştea. Jurjan a restabilit însă egalitatea, iar Adrian Petricău a mai marcat până la pauză, astfel că la jumătatea confruntării, scorul era favorabil celor de la "Ghibu", cu 2-1.
După pauză, Măgui a reuşit o dublă şi a dus din nou LPS-ul în avantaj, cu 3-2. Scorul final avea să fie însă egal, 3-3, dup ce Câmpan, de la "Ghibu", a marcat ultimul gol.
În ultima etapă, săptămâna viitoare, în grupa C, LPS Bihorul va întâlni echipa LT "Aurel Lazăr", iar pentru LPS este nevoie de o victorie mai mare de două goluri, fiindcă altfel, la oricare alt scor, echipa calificată va fi cea de la LT "Onisifor Ghibu".
Cu o etapă înaintea încheierii fazei grupelor, nu se cunoaşte astfel încă nicio echipă calificată în semifinale, totul urmând a se decide săptămâna viitoare, mai exact luni şi marţi când sunt programate noi jocuri în cadrul Trofeului FC Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.