URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 27 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie foarte importantă cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența stupefiantelor. Decizia a fost motivată și publicată în Monitorul Oficial, pe 28 ianuarie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Decembrie 2016, 10:25

Tenismenii din Şuncuiuş şi Vadu Crişului se antrenează la balonul de la Universitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scrisoarea deschisă a directorului Clubului Sportiv Voinţa Oradea, Mircea Drăgoi, adresată primăriilor din Şuncuiuş şi Vadu Crişului prin care se solicita sprijinul autorităţilor locale pentru tenismenii legitimaţi din cele două localităţi n-a rămas fără ecou. Începând din luna decembrie, aproximativ 20 de jucători îşi completează pregătirea de iarnă pe cele trei terenuri de zgură acoperite cu balon presostatic de la Universitate.

Pe lângă cele două antrenamente săptămânale desfăşurate în sălile de sport din comune, în fiecare weekend ei se antrenează şi la Oradea.

"Consilierii au considerat că eforturile sportivilor şi ale familiilor care-i sprijină financiar, respectiv consecvenţa lor în pregătire în aceşti ani merită răsplătite, aşa încât costurile cu transportul şi chiria balonului sunt acoperite de la bugetul local", a declarat Mircea Drăgoi.

Astfel, pentru perioada noiembrie 2016-martie 2017 s-a aprobat suma de 5.000 lei.

Sportivii au început tenisul în urmă cu aproape trei ani, o dată cu proiectul "Tenis în comune şi sate", sprijinit financiar de către Consiliul Judeţean Bihor, prin care un grup de antrenori din Oradea şi Bihor au oferit cursuri de tenis pe bază de voluntariat pentru copiiii din localităţile Vadu Crişului, Şuncuiuş, Tileagd, Tinca şi Ţeţchea.

"Ei au făcut să se vorbească de sportul alb în Defileul Crişului şi au făcut posibilă desfăşurarea aici a primului turneu naţional de tenis de categoria I, Trofeul Siroco, găzduit de sălile de sport din cele două comune. Este de apreciat deschiderea manifestată de autorităţile locale din Şuncuiuş şi Vadu Crişului, care au conştientizat efectul pozitiv al practicării sportului alb asupra sănătăţii copiilor, dar şi impactul în planul civic asupra întregii comunităţi", a mai afirmat  directorul CS Voinţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON