URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
12 Decembrie 2011, 23:02

Şi CF Bihorul Beiuş s-a lepădat de antrenorul Adrian Anca!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Surpriza demiterii antrenorului de la Luceafărul, Călin Moldovan, fără nicio explicaţie din partea conducerii clubului, este dublată de una similară, la Beiuş: tehnicianul Adrian Anca, fost component al CFR Cluj, a fost demis subit şi tot fără explicaţii, în ciuda performanţelor atinse de echipă.

Din câte se pare, decizia a fost luată după o şedinţă de analiză la care a fost prezent, ca şi reprezentant al finanţatorului care e Consiliul Local Beiuş, şi primarul Adrian Domocoş.

Fără a explica limpede motivele despărţirii, preşedintele clubului beiuşean, Remus Ganea, a lăsat să se înţeleagă că mazilirea lui Anca nu se datorează activităţii sale de pe bancă, ci faptului că acesta nu ar mai fi fost dorit de personaje cu influenţă asupra clubului.

„Decizia s-a luat pentru că susţinerea echipei de către unii oameni era condiţionată de treaba asta", a declarat preşedintele, minimalizând întâmplarea prin mărturisirea că oricum, în vară, contractul cu antrenorul nu ar mai fi fost prelungit, deoarece Anca ar avea alte proiecte în agricultură.

În schimb, antrenorul demis s-a arătat surprins total de decizia luată. „Pur şi simplu sunt şocat. Voi cere lămuriri şi apoi voi spune şi eu mai multe", a declarat presei Adrian Anca, amintind că roadele instituirii profesionalismului la echipă s-au văzut într-un singur tur, la capătul căruia CF Bihorul a reuşit să se claseze pe poziţia secundă în clasament. "N-au fost obişnuiţi la Beiuş cu profesionalismul", a mai comentat antrenorul.

Neoficial, se vorbeşte despre o înlocuire a lui Anca cu Sorin Cigan. Fostul internaţional - trimis în judecată de procurorii anticorupţie orădeni în urmă cu doi ani, fiind acuzat că a încercat să aranjeze un meci între ACU Arad şi FC Bihor - a început sezonul ca antrenor principal la Tricolorul Alparea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
sport
D-LE ANCA DACA NU AI NICI O APASARE SPUNE ADEVARUL POATE DACA ECHIPA ERA IN ZONA RETROGRADARI NU VA SCHIMBA DE CE VA ESTE FRICA MULTI CARE VENEAU LA STADIONUL DIN BEIUS CU ANI IN URMA PLATEAU CURENTUL SA VA VADA
Postat 13 Decembrie 2011, 19:58 de pusnic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON