După modificările survenite pe banca tehnică şi aducerea a celor trei jucători, Străuţ, Pascariu şi Cr. Cigan, conducerea clubului FC Bihor a mai luat o decizie privind lotul de jucători.
Astfel, FC Bihor a ajuns joi la o înţelegere prin care, "de comun acord", după cum precizează un comunicat al clubului, a fost reziliat contractul fundaşului Bogdan Ţoca (foto stânga) şi atacantului Ovidiu Popa (foto dreapta).
Pe de altă parte, reunirea lotului echipei orădene de fotbal în vederea începerii pregătirii de iarnă va avea loc pe data de 14 ianuarie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.