Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat pentru două etape şi l-a amendat cu 1.700 lei pe preşedintele clubului FC Bihor, Viorel Nemeş, după un incident care a avut loc înaintea jocului din Cupa României, la Sânmartin, când echipa orădeană a întâlnit formaţia locală, CSC.
Nemeş este acuzat că, înaintea disputei din turul IV al Cupei României, dintre CSC Sânmartin şi FC Bihor, de la Baza Sportivă Luceafărul, i s-a adresat centralului Ovidiu Mazilu din Satu Mare cerându-i să aibă grijă cum arbitrează acest meci, în timp ce arbitrii desemnaţi să oficieze jocul inspectau terenul de joc.
Potrivit unei informări publicate recent pe site-ul FRF, decizia a fost motivată în baza articolului 65, litera a din Regulamentul de Disciplină, conform căruia "persoana care săvârşeşte abuzuri împotriva oficialilor de joc se sancţionează" cu "suspendare de la 2 la 8 jocuri pentru comportamente jignitoare ori ameninţare la adresa acestora".
Contactat de BIHOREANUL, preşedintele FC Bihor a spus că nu a crezut că gestul său va supăra pe cineva şi că pur şi simplu a vrut să se asigure că arbitrii vor proceda corect în timpul meciului.
"Înaintea partidei, eram pe marginea terenului, m-am întâlnit cu brigada de arbitri, m-am apropiat de ei, le-am spus că vin dintr-o structură în care îmi place corectitudinea (MAI - n.r.) şi, în cel mai politicos mod, i-am spus centralului că îl rog şi pe ei să se comporte în modul cel mai regulamentar. I-am spus că se vorbeşte prin oraş că ar fi arbitrul de casă al celor de la Luceafărul (fiind de notorietate faptul că CSC Sânmartin este apropiată de Luceafărul - n.r.), dar nu sunt omul care să facă presiuni. Poate am fost şi eu la început şi nu am ştiut... a fost o scăpare", a spus Viorel Nemeş.
Acesta a mai precizat că în apărare a transmis federaţiei punctul său de vedere. "De altfel, am fost suspendat deja o etapă, în primul meci, la Pâncota, şi am stat în tribună. Voi sta şi etapa următoare", a spus el, precizând că sancţiunea care i s-a aplicat a fost o sancţiune minimă, la care s-a conformat.
Meciul buclucaş s-a consumat pe 27 august, când FC Bihor s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa CSC Sânmartin. Primul gol a fost marcat în minutul 27, prin Sorian, gazdele au reuşit egalarea în minutul 78, prin Pantea, au urmat prelungirile, iar golul calificării în turul V al Cupei României pentru FC Bihor l-a adus Letan, în minutul 120.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.