URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 28 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iunie 2013, 17:58

Poloiştii juniori II de la Crişul atacă titlul naţional la Bucureşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În partea a doua a acestei săptămâni, în Bazinul Steaua din Capitală se dispută cel de-al doilea turneu final al Campionatului Naţional de polo pe apă juniori II.

Printre participante se află şi echipa orădeană Crişul, antrenată de Ciprian Câmpianu, care a terminat pe primul loc turneul de la Oradea din urmă cu două săptămâni.

Turneul de la Bucureşti a început joi şi se va încheia duminică. În prima etapă, tinerii poloişti de la Crişul au întâlnit echipa gazdă, în compania căreia au încheiat la egalitate cu scorul de 6-6.

A fost un joc tensionat, cu răsturnări spectaculoase de scor. După ce Crişul a condus cu 3-0, steliştii au egalat, iar mai apoi au trecut ei la conducere, scorul înaintea ultimului sfert devenind, incredibil, 6-3 pentru bucureşteni.

În ultimele 8 minute poloiştii orădenii au revenit extraordinar şi au reuşit să egaleze, înscriind ultimul golul prin Paleacu, când mai erau doar opt secunde de joc.

Prin acest rezultat şansele orădenilor la titlu rămân intacte, cu condiţia însă să învingă Dinamo, în ultima etapă.

La turneu mai participă şi echipele CSS nr. 3 Bucureşti, AMEFA Arad şi CSM Cluj.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON