Poloiştii orădeni ai echipei CSM Digi au fost învinşi miercuri seara, în deplasare, la Belgrad, de formaţia locală, Partizan, cu scorul de 10-4, în etapa a III-a a grupei principale B din Liga Campionilor Europeni.
Meciul, foarte dificil pentru orădeni, a debutat bine pentru gazde, care după primul sfert conduceau cu scorul de 2-0. Cum şi în sfertul secund sârbii au înscris două goluri, iar orădenii unul singur, la pauza mare, Partizan a avut un avantaj de trei goluri, scor 4-1.
Din păcate, elevii antrenorului Dorin Costrăş nu au putut reveni nici în sfertul al III-lea, pe care l-au cedat cel mai drastic, cu 0-3, astfel că înaintea ultimelor 8 minute sârbii conduceau cu 7-1.
În ultimul sfert, ambele echipe au înscris câte trei goluri, iar scorul final a consemnat o înfrângere la 6 goluri pentru orădeni, scor 4-10, ceea ce face ca CSM Digi să rămână fără victorie după trei etape în grupă.
Pentru CSM Digi, Ramiro Georgescu a înscris două goluri în acest joc, iar Alex Popoviciu şi Vojislav Cupic, câte unul. De la gazde, Milos Cuk a fost principalul marcator, cu 4 reuşite. El a fost urmat de Gavril Subotic şi Uros Cuckovic, cu câte 3 goluri.
În celelalte meciuri de miercuri, ale etapei a III-a din grupa B a Ligii Campionilor Europeni, în Germania, Spandau Berlin a cedat cu 8-13 în faţa celor de la Radnicki Kragujevac, iar în Italia, AN Brescia a întrecut cu 9-4 formaţia turcă Galatasaray Istanbul.
În clasament, CSM Digi Oradea ocupă locul VI, ultimul, fără nici un punct, în timp ce pe prima poziţie se află AN Brescia, cu 9 puncte.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.