Jocurile de sâmbătă, din cadrul rundei cu numărul 27 din seria vestică a ligii secunde la fotbal, nu a adus, din păcate, rezultate care să mulţumească suporterii FC Bihorului.
Liderul clasamentului, Petrolul Ploieşti s-a impus, la Arad, pe terenul celor de la ACU, la limită, cu 1-0, printr-un gol reuşit de Buhăiescu şi râmâne în fruntea ierarhiei.
CS Mioveni, la rându-i, evoluând pe teren propriu, în compania devenilor de la Mureşul, şi-a fructificat avantajul terenului propriu şi a reuşit să-şi adjudece cele trei puncte puse în joc, chiar dacă destul de greu, abia pe final, când a înscris în minutele 84 şi 89, prin Olteanu şi Cl. Ionescu.
Echipa din Deva şi-a "vândut scump pielea" la Mioveni, dar din păcate nu a putut face faţă finalului de joc, când a rămas şi-n inferioritate numerică.
Ca urmare a celor două rezultate, FC Bihor se vede acum constrânsă de conjunctură să se impună duminică, în jocul de la ora 12, de pe teren propriu, cu ALRO, dacă doreşte să rămână cu şanse reale în cursa promovării.
Tot sâmbătă, Voinţa Sibiu s-a impus clar pe teren propriu, cu 3-1, în faţa celor de la Gaz Metan CFR Craiova şi mai păstrează o şansă minusculă, chiar dacă teoretică, de promovare.
Runda din weekend a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal:
Clasament
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.