URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
28 Septembrie 2011, 13:41

Oradea are din nou echipă de volei masculin seniori

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea va avea din nou o echipă de volei masculin. La propunerea antrenorului Rodian Achimescu şi cu sprijinul Liceului cu Program Sportiv Bihorul, în această vară s-a format o echipă de volei seniori, care a fost înscrisă deja în campionat, urmând să evolueze în cadrul Seriei Vest din Divizia A2, cea de-a doua ligă voleibalistică masculină a ţării.

Deşi s-a dorit ca echipa să evolueze sub titulatura de Crişul LPS, clubul Crişul depunând toate eforturile logistice în acest sens, până la urmă acest deziderat nu a mai putut fi îndeplinit, fiindcă Federaţia Română de Volei nu acceptă dubla legitimare. Astfel, noua echipă orădeană de volei masculin se va numi LPS CSS Bihorul.

Din noua echipă de seniori vor face parte şase jucători care au acest statut şi alţi şase, care sunt încă juniori. Conform celor declarate de tehnicianul Rodian Achimescu, se intenţionează aducerea şi a altor jucători cu experienţă, seniori, care sunt orădeni şi care în prezent evoluează la alte echipe din ţară.

Lotul formaţiei de volei masculin seniori din Oradea este format din Emil Lung, Cătălin Lelea, George Drăgan, Andrei Achimescu, Răzvan Fărcanea, Cristian Birta (cei 6 seniori), Senin Drinceanu, Alex Buda, Sebastian Chereji, Claudiu Lazăr, Petrică Vornicu şi Bogdan Nan.

În Seria Vest sunt înscrise 8 echipe, care vor juca fiecare cu fiecare, primele două urmând să participe la un turneu de baraj pentru promovarea în Divizia A1.

În prima dispută, LPS CSS Bihorul Oradea va întâlni sâmbătă, de la ora 13, în deplasare, echipa CSM Câmpia Turzii.

În etapa a II-a, orădenii vor primi, pe teren propriu, replica celor de la CSM Chimia Rm. Vâlcea. În runda a III-a vor evolua din nou în deplasare, la Arad, cu Pro Volei, iar în etapa a IV-a vor avea ca adversară, la Oradea, formaţia CSM Avântul Tg. Mureş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON